La Câmpulung Moldovenesc

Centru de Informare Europeană

La Câmpulung Moldovenesc va fi înființat, chiar în centrul localității, un Centru de Informare Europeană, realizat în cadrul unui proiect finanțat de Fondul Europa. Proiectul câmpulungean este în valoare de 38 mii euro, din care 8000 de euro vor fi suportați prin coparticipare locală. Potrivit precizărilor inspectorului de specialitate Monica Prundeanu de la Primăria municipiului, care a întocmit proiectul, și de coordonatorul acestui proiect, Cornel Lupescu, scopul proiectului este să faciliteze cetățenilor zonei Câmpulungului informarea și sensibilizarea cu privire la procesul de extindere și integrare în cadrul Uniunii Europene, implicațiile integrării României precum și consecințele care vor apărea în urma acestei aderări pentru comunitatea locală. Proiectul se adresează mai multor grupuri țintă: elevii, societatea civilă, autoritățile locale și instituțiile publice, IMM-urile, fermele și lucrătorii gospodăriilor individuale, mass-media.
 

Principalele activități constau în înființarea Centrului de Informare Europeana Câmpulung – CIEC, oferirea de informații cu privire la Uniunea Europeană, la sediu precum și prin intermediul Web-site-ului, distribuirea și accesul gratuit la publicațiile proprii sau preluate electronic de la Centrul de Informare al Comisiei Europene, asistență în accesarea site-urilor oficiale ale UE, organizarea de evenimente informative locale, inclusiv a Zilei Europei. Sondajele de opinie indică faptul că populația României susține într-un procent foarte ridicat (75-80%) integrarea în Uniunea Europeană. Din păcate, acest procent, unul dintre cele mai mari dintre țările candidate ascunde faptul că românii nu sunt suficient informați și nu sunt conștienți de consecințele calității de membru al UE. Jonathan Schelle, șeful Delegației CE, afirma că “Voi fi mult mai fericit atunci când doar 60 – 65% din români vor sprijini procesul de aderare, deoarece voi ști sigur ca acest sprijin este acordat în cunoștință de cauza.” Apariția unor centre de informare de genul celui care va fi înființat în centrul municipiului Câmpulung Moldovenesc este considerată, în consecință, o necesitate de către autoritățile locale. La nivelul municipiului a fost efectuată, în scopul determinării nevoilor locale de informare, o anchetă pe bază de chestionar, cu sprijinul Centrului de Informare a Cetățeanului din cadrul Primăriei Municipiului Câmpulung Moldovenesc. Concluziile acestei anchete conduc spre ideea că este absolut necesar un plus de informații pentru câmpulungeni. La întrebarea referitoare la necesitatea înființării la nivelul municipiului Câmpulung Moldovenesc a unui centru de informare europeană 97,87 5 au răspuns afirmativ și 2,13% – „nu știu”. Momentul preconizat al aderării României la Uniunea Europeană este cunoscut de 97,87% dintre respondenți. Doar 48,94% din eșantion a făcut diferența între fondurile de preaderare și cele structurale; în schimb, un procent și mai mic din acesta, doar 36,17%, cunoaște că fondurile structurale sunt în număr de 4. Doar 42,55 dintre cei întrebați știu că organul executiv al Uniunii Europene este Comisia Europeană, în timp ce 38,30 consideră că acesta este Consiliul European, iar 19,50 au numit Parlamentul European. Un procent mai mare, 51,06, a numit în mod corect instituția financiară a Uniunii Europene. Există o confuzie generalizată între Zona Euro și numărul țărilor membre ale Uniunii Europene, 44,68% considerând că cele două zone coincid. Dacă un număr semnificativ, 70,21%, cunoaște care sunt statele fondatoare ale Uniunii Europene, doar 51,06% dintre reprezentanți știu și care este semnificația steagului Uniunii Europene. La întrebarea referitoare la diferența între un program și un proiect au răspuns corect 72,34%, în timp ce 10,64% consideră că nu există nici o diferență, și 10,64% au răspuns greșit. „Cetățeanul trebuie informat asupra faptului că nu va deveni cetățean european fără a face anumite sacrificii, că starea actuala a României trebuie ameliorata în cea mai mare măsură înainte și nu după intrarea în UE. Tineretul, prin natura lui, reprezintă o categorie care este avidă de informație și căreia, printr-o corectă informare, i se poate trezi apetitul de a participa și de a se implica în mod nemijlocit la bunul mers al societății și la o integrare mai rapidă a României în UE. Instituțiile publice locale au, în general, sarcina de a gestiona o serie de probleme punctuale la nivel de comunități, fără a avea însă o viziune de ansamblu a efortului general de redresare a țării. Aleșii locali nu au, de cele mai multe ori, pregătirea necesară pentru a gestiona problemele comunității și, mai mult, nu stăpânesc cunoștințe fundamentale în ceea ce privește procesul de extindere a UE. Acest proces nu trebuie văzut ca un scop în sine, important fiind procesul de reformă profundă în care este angrenată țara și, mai ales, scopul final al acestui proces. ONG-urile și IMM-urile – beneficiarii potențiali ai fondurilor de preaderare și ai celor structurale în viitor – trebuie să dețină cunoștințele necesare despre UE, astfel încât să înțeleagă că între fondurile de asistență financiară de preaderare, fondurile structurale, politici comunitare, acquis și procesul de negociere se află o relație foarte strânsă, anume că finanțarea rezolvă niște probleme cu care se confrunta comunitatea, dar, în același timp, contribuie și la alinierea politicilor locale la politicile UE, contribuie la promovarea legislației necesare armonizate cu acquis-ul… De gradul de pregătire al firmelor noastre pentru intrarea în Piața Unică depind într-o măsură direct proporțională veniturile populației dintr-o anumită zonă și deci, implicit, nivelul de bunăstare și de trai al locuitorilor ei. Din acest motiv am considerat că unul din grupurile țintă ale proiectului trebuie să fie format din IMM-uri și producători agricoli individuali, ferme agricole și zootehnice, mai ales că cel mai apropiat centru Euro Info se află la Iași, adică la circa 200 km, influența lui în zona de vest a județului Suceava fiind practic nulă”, ne-a spus primarul câmpulungean Gabriel Constantin Șerban. Proiectul câmpulungean este unul dintre cele doar 40 aprobate la nivel de țară pentru finanțare din Fondul Europa, din 460 depuse în total. Primăria municipiului Câmpulung Moldovenesc mai are în derulare un singur proiect cu finanțare externă, privind dotarea primăriei cu echipamente și soft.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: