Trei iazuri de decantare, pline cu steril, în mare pericol

În cazul unor fenomene hidro-meteorologice periculoase, zonele respective prezintă risc ridicat de poluări accidentale Garda Regională de Mediu Suceava a trimis către Ministerul Economiei si Comerțului o solicitare prin care se cere urgentarea demarării procedurilor de reabilitare ecologică a trei iazuri de decantare de pe raza județului Suceava. Anca Ionce, expert minier în cadrul Gărzii de Mediu Suceava, ne-a declarat că Iazul Negru, în care este depozitat steril de la fosta Uzină de preparare a minereurilor neferoase și nemetalifere Fundu Moldovei, necesita o reabilitare urgentă. “Iazul este unul de coastă, situat pe malul râului Moldova. Aici s-au accentuat ravenele, iar sterilul poate ajunge în râu” – a precizat Anca Ionce.
 

Iazul de decantare Tărnicioara conține steril de la Uzina Tarnița și a fost închis în anul 2001. Acesta este al doilea din țară ca suprafață, având 30 hectare, și pe prima poziție ca înălțime, ajungând la o altitudine de 80 metri. “Aici problemele sunt foarte delicate. Sterilul este depo-zitat în galeria de subtraver-sare. Galeria, pe unde curge pârâul Scăldători, are fisuri și, oricând, din cauza presiunii, poate ceda. Sterilul poate a-junge în pârâul Suha și, de aici, în râul Moldova”, a adăugat Anca Ionce. Cel de-al treilea iaz, cu mari dificultăți, se află la Prașca. Un segment din pe-rimetrul minier are un puț de aeraj. Acolo, Min Bucovina Vatra Dornei a realizat lucrări de închidere în subteran în anul 2003. “Avem indicii că în acel puț s-a format o acu-mulare de apă de infiltrații în subteran și există exfiltrații pe toata suprafața digului de închidere a canalului de legă-tură dintre puț și suprafață. Din cauza debitului, un fir de apă a săpat prin dig și vine în-spre locuințele oamenilor din zonă”, a mai spus expertul mi-nier. Aceste ape au un caracter acid și conțin oxizi de metale grele. “Aceste perimetre miniere au fost închise, dar nu sunt prinse într-un program de monitorizare post-închidere. Nimeni nu realizează lucrări de întreținere. Garda Regio-nală de Mediu a făcut un material amplu cu situația celor trei situri, pe baza căruia ar trebui sa se aloce fonduri pentru reconstrucții ecolo-gice. Acestea reprezintă un mare pericol deoarece, din cauza ploilor, haldele de ste-ril o pot lua la vale sau se pot surpa peste locuințele din zo-nă”, a specificat comisarul-șef al Gărzii Regionale de Mediu, Adrian Cășuneanu. Domnia sa a mai adăugat că, anul trecut, au fost închise trei perimetre miniere, respectiv cel de la Puzdra, Pîrâul Câinelui – Pâ-râul Ursului și cel de la Isi-poaia-Broșteni. Potrivit di-rectorului executiv al APM, Iluță Cocriș, deși în anii an-teriori s-au eliberat avize de mediu pentru închiderea și ecologizarea unor perimetre de exploatare minieră care au aparținut Min Bucovina Vatra Dornei, precum cariera Ostra; Dealu Negru din Fundu Mol-dovei; Nepomuceni din Iaco-beni; Oița din Ciocănești; pâ-râul Ursului-Isipoaia din Broș-teni; Dealul Rusului din Pa-naci; Mândrileni din Panaci și Aluniș din Ostra, până în pre-zent lucrările nu au demarat. Cauza o reprezintă nedeschi-derea finanțărilor de către Mi-nisterul Economiei și Comer-țului. Potrivit șefului APM, lu-crările sunt urgente, în cazul unor fenomene hidrometeo-rologice periculoase zonele respective prezentând risc ridicat de poluări accidentale, așa cum s-a întâmplat la în-ceputul lunii mai la iazul de decantare Poarta Veche – Tar-nița, din comuna Ostra. De a-semenea, în 2004 au fost e-mise avize de mediu pentru închiderea și ecologizarea unor perimetre de explorare geologică, care au aparținut Geomold Câmpulung Moldo-venesc, cum ar fi: Dornișoara, din Poiana Stampei; Holdița – Pârâul Casei din Broșteni și Valea Putnei din Fundu Mol-dovei. Nici la acestea nu au început lucrările prevăzute în programele pentru confor-mare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: