Pentru ultimul tren al restituirii proprietății

Motoare turate la maximum

Conducerea Primăriei municipiului Suceava este hotărâtă să tureze la maximum motoarele în vederea aplicării cât mai rapide a noilor prevederi ale Legii „Flutur”. Pentru potențialii îndreptățiți, care încă nu și-au clarificat problema proprietății, actul normativ amintit reprezintă, în opinia primarului Ion Lungu, ultimul tren. Executivul a constituit comisia municipală de fond funciar, în conformitate cu legea, în cadrul organismului fiind cooptați și patru reprezentanți ai solicitanților, doi din Burdujeni-sat, și câte unul pentru Ițcani și municipiul Suceava. Pentru reconstituirea urgentă a dreptului de proprietate asupra terenurilor, primăria a tipărit 20.000 de pliante informative, 5000 fiind deja distribuite.
 

Acestea aduc clarificări asupra modului de aplicare a Legii nr. 247/2005, a conținutului dosarelor, termenului limită de depunere a documentației, locului în care trebuie depuse documentațiilor și facilităților prevăzute de actul normativ. La această dată, Compartimentul specializat al executivului face evaluări asupra terenului disponibil. „Dacă amplasamentul este ocupat, trebuie oferit un teren la schimb și, în măsura în care cetățeanul îl refuză, acesta intră, în ultima fază, la despăgubiri”, a precizat edilul-șef Ion Lungu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: