Justiție în tranziție

Baba-oarba cu proprietatea justițiabililor

Dreptate împărțită… cu bascula de la CAP Povestea de mai jos nu e extraordinară în sine, ne-tratând un caz de crimă, viol sau grobiană corupție (dacă astea se pot numi povești extraordinare într-o lume ca a noastră). E o istorie ca atâtea altele întâlnite pe holurile tribunalelor, spectaculoasă doar cât să macine din belșug timp, bani, nervi sau să te bage în spital. O poveste autentică, dar la fel de halucinantă ca și brambureala ce domnește în sistemul proprietății de mai bine de 15 ani de zile în România. Ea exprimă în date simple – mititel și neajutorat exponent al unei justiții aleatorii și după ureche, puse să facă ordine în societate când în propria curte domnește haosul –, complicatul, greoiul exercițiu al drepturilor lor la care au fost obligați, prin forța democrației și a dreptului, sute și mii de beneficiari ai noilor legi ale pământului. O poveste dintr-atâtea altele, o picătură într-un ocean de ne-dreptăți, strâmbătăți și „drep-tăți” judiciare. Care poveste nu s-ar fi întâmplat dacă legea proprietății de curând adop-tată și intrată în vigoare ar fi apărut atunci când trebuia. Dar, niciodată nu e prea târziu.
 

Prin Titlul de proprietate nr. 1242/6.03.1998, lui Alexandru Belciug, din satul Corocăiești, comuna Verești, i se reconstituie dreptul de proprietate conform Legii 18/1991 (în indiviziune cu frații și surorile lui) pentru su-prafața de 2,56 ha, din care 4500 mp grădină și 900 mp curți construcții situate în intravilan. Ambele suprafețe, adică atât cei 5400 mp, cât și restul până la 2,56 ha sunt conforme cu registrul agricol, unde figura, pe vremea când trăia, tatăl lui Alexandru Belciug. Pus în posesie pentru cei 5400 mp, prin proces verbal în regulă, împreună cu schița aferentă prevăzută de lege, semnat și parafat de președintele Comisiei de fond funciar din comună (prima-rul), la care se adaugă corect vecinătățile existente, omul construiește niște anexe la locuința în care stătea ca singur moștenitor acceptant. De altfel, acestea, împreună cu fosta casă părintească, de-molată pe vremea lui Ceau-șescu, existaseră și în trecut, cu aceleași vecinătăți consemnate în acte. Omul respectă vechiul am-plasament atunci când con-struiește, însă vecinii, al căror nume contează prea puțin în contextul de față, ca vecinii. Că nu s-a respectat vechiul amplasament, că hâr, că mâr, mai ales că ei dețineau un titlu de proprietate în care intra și o parte din suprafața de 5400 mp despre care vorbeam mai sus. A. B. spune că vecinii săi n-ar deține proces-verbal de punere în posesie și schiță aferentă pentru a fi determinate clar suprafața de teren și vecinătățile reale. Totuși, urmează darea lui în judecată (și nu a toți coindivizarilor, așa cum prevede procedura civilă sub rezerva nulității absolute a cererii). Lui A. B. i se cere să renunțe la 500 mp din suprafață și să demoleze o magazie. Judecătoria Suceava respinge ca nefondată acțiunea reclamanților, ambele titluri de proprietate trecând prin filtrul judecătorilor. Situația din teren a fost analizată de un expert topo. În apel, Tribunalul hotărăște, în urma expertizei făcute de un alt expert-agreat de reclamanți –, că A. B. este o-bligat să le restituie recla-manților 400 mp din cei 500 mp invocați. Reclamanții nu mai doresc dărâmarea anexei. La recurs, Curtea de Apel casează hotărârea și o retri-mite Tribunalului pe motiv că expertiza din fondul proce-sului nu era corectă (prima). Același Tribunal, în urma ex-pertizei efectuate de expertul în urma concluziilor căruia i se luau pârâtului 400 mp, hotărăște că A. B. este obligat să le cedeze reclamanților numai 164 mp, în loc de 500 mp. Se constatase subit că restul până la cei 400 mp a-cordați inițial se află în pro-prietatea altui vecin. În tot procesul, reclamanții nu s-au folosit ca mijloc de probă decât de titlul de pro-prietate și nu și de un eventual proces-verbal de punere în posesie, împreună cu schița aferentă care să certifice dacă restituirea s-a făcut pe vechiul amplasament. „Toată chichița a fost că vecinii au vrut să intre pe terenul meu, pentru a avea acces la drumul comunal, deși ei au acces la proprietatea lor pe fostul drum către CAP, pietruit și pe care l-au folosit în decursul anilor”, spune A. B. Care ar fi fost bucuros să re-nunțe la cei 164 mp hotărâți de instanță. „Lasă-l, mă! L-aș lăsa, dar nu mă lasă el pe mine!”, zice o vorbă. Vecinii fac recurs și tăvălugul halucinant al justiției reîncepe. Numai că, de data asta, hilar, completul Curții de Apel, format, curios, din aproximativ aceiași judecători care casaseră hotărârea Tribunalului, vă amintiți?, prin care A. B era obligat să res-tituie 400 mp din 500, decid, culmea uitării, că al doilea expert este prost, cu ale cărui concluzii căzuseră în trecut de acord deci, iar primul, cel dezavuat odată – deștept. Iar pârâtul obligat să restituie în afară de 164 mp, diferența până la 400 mp. În afară de asta, obligat și la dărâmarea anexei „construite cu rea credință” (Unul dintre judecătorii din complet a avut, to-tuși, o opinie separată.) Cine să mai înțeleagă ceva? Prinde orbu’, scoate-i ochii, de nici om cu femeia lui să se mai înțeleagă. Zi-i Justiție în tranziție și pace! Epilogul poveștii: A. B. re-nunță la cei 400 mp cu tot cu anexă și este somat să ridice pe cheltuiala lui un nou gard. Omul se execută, sătul de pro-cese. Dar și de Justiție. Câte-odată, atunci când unul dintre reclamanți, nemulțumit poate pe de-a-ntregul de hotărârea instanței, vine să-l mai a-menințe, c-așa vrea mușchii lui, își aduce aminte de Doam-na legată la ochi ce posedă balanță, dar care împarte drep-tatea… cu cântarul de la fostul CAP numit basculă, și râde. O gașcă de procese degeaba… Dar nu e râsul lui. Estimp, până ce noua lege își va intra în drepturi, prin tribunale, cu voie de la cele autorități care au aplicat legile funciare după cum le-a tăiat capul, se va juca nonșalant baba-oarba cu proprietatea oamenilor. MUGUR GEU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: