Sucevenii revendică terenurile pe care sunt ridicate jumătate din întreprinderile și instituțiile din municipiu

Vizate sunt suprafețele de sub zona industrială Burdujeni, centrul comercial „Bazar”, Școala Generală Nr. 11, precum și de sub imobile de locuit din cartierele Obcini și Burdujeni Serviciul fond funciar al executivului municipal a demarat o activitate de inventariere a terenurilor disponibile, care ar putea face obiectul noii legi a fondului funciar. Edilul-șef, Ion Lungu, subliniază că terenuri în excedent au fost identificate pe Dealul Tătărași și în mai multe puncte din municipiu, în intravilan. De asemenea, mai există posibilitatea trecerii unor terenuri din domeniul public în cel privat și punerii în posesie a îndreptățiților. Totodată, se va apela la suprafețele administrate de Agenția Domeniilor Statului, iar acolo unde nu se poate restitui în natură, se vor da despăgubiri.
 

„Cu această ocazie, vrând-nevrând, vom face o inventariere a terenurilor agricole și, în funcție de aceasta, vom decide ce vom face în continuare. Fiindcă există investitori de bună-credință, care vin în Suceava și vor să inves-tească, dar primele condiții pe care le pun sunt cele referitoare la situația terenurilor și utilitățile aferente”, a declarat șeful administrativului. Pe de altă parte, domnia sa a recunoscut că aproape 50 la sută din întreprinderile, instituțiile și blocurile din locuințe din municipiul Suceava au fost ridicate pe terenuri confiscate. Potrivit cererilor primite la primărie până acum, revendicate sunt suprafețe de sub zona industrială Burdujeni, centrul comercial „Bazar”, Școala Generală Nr. 11, precum și de sub imobile de locuit din cartierele Obcini și Burdujeni. Edilul-șef a ținut să precizeze că numai pentru terenurile dintre blocuri s-au înregistrat circa 100 de cereri de restituire, însă acestea nu vor fi retrocedate. „Pentru mine proprietatea este sfântă, însă punerea în posesie între blocuri va duce la un adevărat haos în urbanism”, a arătat edilul-șef.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: