Interviu cu dl Gavril Mîrza, președintele Consiliului Județean Suceava

„Mi-e teamă că ultimele acțiuni ale actualilor guvernanți tind către o atitudine totalitară“

– Cât de tare vă sperie, domnule președinte, perspectiva modificării Legii 215 a administrației publice locale, așa cum și-ar dori Alianța D.A.? – În ce mă privește ca persoană, nu am nici un sentiment de teamă și nici nu îmi fac vreun fel de problemă, dacă voi schimbat…ce voi fa-ce. Slavă Domnului, mă rog la El să am să-nătate, că de lucru este! Ceea ce mi-e teamă și ceea ce îmi creează sentimente de îngrijorare este faptul că această solicitare și ultimele acțiuni ale actualilor guvernanți tind către o atitudine totalitară. Nicăieri în lume nu se schimbă regulile unui joc, regulile democra-tice, în timpul mandatului. Peste tot se respectă votul dat de electorat la un moment dat. Or, ceea ce reprezintă acum consiliile județene ca structură politică este urmarea votului dat în iunie 2004 de electoratul din România. În loc să se găsească căi de coabitare și de înțelegere pentru rezolvarea complexelor și multiplelor probleme ale țării și ale județelor, se încearcă pe toate căile, prin toate mijloacele, ca actuala putere să acapareze toate funcțiile și să ajungem undeva înspre Estul Europei și nu înspre Vest, unde își dorește poporul român să ajungă.
 

– Credeți că actuala guvernare dorește corectarea unor greșeli sau erori din ac-tuala Lege 215 sau se urmărește altceva? – Orice lege este perfectibilă. Este greu să susții că o anumită lege, un anumit act normativ este perfect. Sunt de acord cu a ajusta poate unele neajunsuri ale Legii, dar cu aplicare de la începerea unui alt mandat, și nu în timpul unui mandat, mai ales acele prevederi care privesc modul de alegere în asemenea autorități județene. – Ce aveți de gând să faceți în caz că legea se schimbă și revocarea președin-telui CJ s-ar putea face fără motiv? – Depinde ce va prevedea legea. Mi se pare o absurditate a proceda la o schimbare fără a exista o motivație. Și-n actuala lege, dar bănu-iesc că și în cea viitoare, dacă va fi modificată cu dezbatere în Parlament, pentru a fi revocat din funcție un om la un moment dat trebuie ca acesta să fi adus anumite prejudicii interesului județului, țării sau să aibă abateri de la res-pectarea Constituției și a legilor. Or, a schimba fără nici un motiv ar presupune ca la fiecare ședință, din 2 în 2 luni, să se schimbe condu-cerile consiliilor județene sau viceprimarii localităților. Acest lucru ar duce la o totală instabilitate, la o lipsă de orizont pentru ceea ce urmează a se înfăptui în plan strategic, economic, social, într-un județ sau o localitate, și ar duce la o permanentă grupare de-o parte sau de alta a rezolvării unor interese ale momen-tului sau a unor interese de grup. Nu știu dacă ne putem permite în acest moment, când ar trebui să ne unim eforturile pentru a ne integra in Uniunea Europeană, să creăm o destabilizare totală a administrației publice din România. Asemenea jocuri făcute în perioada mandatului vor avea repercusiuni și în mandatul viitor. Asemenea repercusiuni nu privesc numai președinții sau viceprimarii aparținând PSD, același lucru se poate întâmpla și cu oamenii Alianței. De aceea vreau să spun că, la întâlnirea de la Constanța, toți președinții de consilii ju-dețene, indiferent de culoarea lor politică, aparținând și arcului guvernamental, au avut aceeași atitudine referitoare la schimbarea unor prevederi ale Legii 215 și la asigurarea stabilității administrației publice din România. – De ce nu demisionați acum? Ce vă ține legat de președinția CJ? – Ceea ce mă ține în funcție este mandatul dat de electorat. Cei care au cei mai mulți con-silieri este normal să aibă și funcții de con-ducere. Nu este posibil ca PSD, cu 17 consilieri, să nu dețină nici o funcție în Consiliul Județean, indiferent că se cheamă Mîrza sau altfel cel care deține această funcție. Am responsabilitatea dată de încrederea oamenilor care m-au votat, atât în calitate de consilier județean, dar și în calitate de președinte. A fugi la dorința unuia sau altuia pe criteriul „dă-te la o parte că vreau eu” nu mi se pare cel mai corect mod de a gândi. Ce personalitate și tărie de caracter aș avea eu în fața lumii încât să mă dau la o parte că spune o voce dornică de a acapara toată puterea? Nicicând! – Acesta este singurul motiv sau aveți o agendă ascunsă, poate un orgoliu? – „Agenda ascunsă” nu este deloc ascunsă, ci este foarte vizibilă. Am responsabilitatea implementării unor proiecte de care m-am apucat cu ani în urmă. N-ar fi normal ca în plină implementare a acestor proiecte eu să dau bir cu fugiții, chiar dacă este o situația mai grea în perioada de implementare și aici am în vedere realizarea gazului în localitățile jude-țului, necazurile ce le întâmpinăm cu ampla-sarea conductei prin localitățile ce duc spre Vama, Prisaca Dornei, Molid, Câmpulung Mol-dovenesc chiar. Am și responsabilitatea înde-plinirii unor promisiuni făcute la timpul potrivit. – Nu vă doriți să faceți și altceva decât să conduceți Consiliul Județean? Nu știți să faceți și altceva? – Știu să fac foarte multe lucruri, inclusiv știu să mă preocup de afaceri private și nu mi-ar fi deloc sub demnitate și sub posibilitățile mele intelectuale. Politica este ca un val care după ce te prinde, după ce te angajează, după ce îți asumi responsabilități în fața electora-tului, trebuie să ai și răgazul de a le duce la îndeplinire. Dacă nu aveam responsabilitatea realizării proiectelor de care am pomenit me-reu, „Suceava – Utilități și mediu la standarde europene” și toate celelalte, a căror valoare depășește 200 de milioane de euro, puteam să-mi găsesc și eu un alt loc în această perioa-dă, poate că și mai liniștit, având în vedere și faptul că dețin această funcție într-o perioadă când partidul căruia aparțin, Partidul Social Democrat, se află în opoziție. Și n-aș vrea să dau exemplu de funcții care mi-ar fi asigurat o liniște mai mare. Însă m-am angajat și vreau să-mi duc la îndeplinire aceste gânduri. La sfârșitul mandatului vom vedea ce voi face. Dacă se va schimba legea și se va pune proble-ma schimbării, la fel, voi vedea ce voi face. În nici un caz, nu mi-am legat foarte strâns viitorul de funcția de președinte al CJ. De altfel, am avut și am o perioadă suficient de lungă în această funcție, care mi-a adus și satisfacții, și pot să justific în fața oricărui om realizările din perioada în care am condus județul. – Faptul că ministrul Gheorghe Flutur și-a dorit cu disperare funcția de preșe-dinte al CJ Suceava va face ca Legea 215 să fie schimbată cu orice preț? Credeți că acesta este unul din motivele care ar putea duce la schimbarea Legii? – Nu știu dacă actualul ministru Flutur este în stare să modifice o lege. Pentru a modifica o lege, trebuie să existe un act de voință în Par-lament. Poate fi unul din cei care contribuie la schimbarea legii, aceasta fiind cu totul o altă chestiune. Eu n-aș dori ca în acest interviu să dezvolt un subiect care nu-mi place și anume că ministrul Flutur, după ce și-a dorit foarte mult funcția de președinte al CJ, își manifestă din ce în ce mai virulent ura asupra persoanei Mîrza. Nu este cel mai elegant mod din partea mea de a mă război mereu cu Flutur. Dacă va continua cu acest mod, acest sistem de mă denigra și a mă lovi din orice poziție, nu voi avea nici o reținere să îi răspund în aceeași măsură. Eu percep că și populația din acest județ s-a cam săturat de scandalul Mîrza – Flu-tur, Flutur – Mîrza, că ce-i prea mult strică. Es-te, cred, cazul ca fiecare din cei doi combatanți să se gândească că totul are o limită. – Dumneavoastră vreți să îngropați securea războiului? – Eu sunt foarte preocupat și suficient de ocupat cu rezolvarea problemelor județului, implementarea proiectelor, asigurarea lega-lității și, iar acest ultim val de inundații ne cre-ează și mai multe lucruri de făcut. Las pe ultimul plan această dispută între mine și Flutur. Este bine să facem mai mult pentru populație și să amânăm această dispută pentru campania electorală. Dacă nu, va asista populația jude-țului la un permanent circ între Mîrza și Flutur, Flutur și Mîrza. Cred că au fost suficiente mo-mente când cu foarte multă tărie a lovit în dem-nitatea mea și a familiei mele și pare a deveni evident că dorește cu tot dinadinsul să facă din Consiliul Județean și din funcția de președinte ceva ce trebuie să plutească în derivă. Faptele vor demonstra cu totul și cu totul altceva. – Credeți că are motive să fie supărat pe dvs.? – Una e să fii supărat pe un individ ca ființă, ca om, și alta e să te afli permanent într-o gâlceavă publică fără nici o motivație. Este chiar și proverbul cu vulpea, că strugurii au fost prea acri și nu-mi mai plac. Pe de altă parte, să duci o luptă înverșunată pentru a-l compromite sau a-l lovi în permanență pe cel care deține o funcție pe care la un moment dat și-a dorit-o și celălalt, nu este deloc rezonabil. Eu cred că atât eu, cât și Flutur, avem mult mai multe lucruri de făcut. Domnia sa să se ocupe de agricultura României, fiindcă este ministrul agriculturii, și eu să-mi văd de treabă la CJ și să pot să fac mai bine ce am de făcut pentru locuitorii acestui județ. A consemnat MIHAI CHIRA

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI