Aurel Olarean trebuia reținut !

Deputatul PSD, Eugen Bejinariu, a calificat ieri atitudinea colegului său de la Rădăuți, deputatul PD Aurel Olarean, drept un „abuz care aduce prejudicii grave calității de parlamentar”. El a spus, într-o conferință de presă, că ceea ce a făcut dl Olarean nu este „un comportament pe care să-l găsim la un ales”. Dl Bejinariu nu a fost însă surprins de ce a făcut dl Olarean, pentru că acesta din urmă face parte din celebra „echipă D.A.”, compusă din dl Olarean, Brîndușel Nichitean, Gheorghe Flutur, Orest Onofrei și alții, și cu care Alianța „Dreptate și Adevăr” a defilat prin județ în timpul campaniei electorale.
 

„Să nu uităm că dl Nichitean a fraudat alegerile, mergând și votând prin mai multe secții de votare. Dl Olarean a luat polițiștii la bătaie sau știu eu ce-a mai făcut? Aceștia sunt oamenii pe care PD Suceava i-a trimis în Parlament să reprezinte județul. Îi așteptăm și pe ceilalți din echipă să vedem ce o să facă. Acum, locuitorii din zona Rădăuți vor ști pe cine au votat cu adevărat”, a declarat dl Bejinariu. Deputatul sucevean a acuzat însă Poliția că „nu și-a făcut datoria”, susținând că trebuia să ia măsurile care se impun în asemenea cazuri și să-l rețină pe deputat, oricare ar fi fost acesta, ca pe un simplu cetățean care nu-și respectă obligațiile și se interpune într-o acțiune a Poliției. Domnia sa a mai spus că Mi-nisterul de Interne ar trebui să adopte urgent măsurile cu privire la polițiștii din Rădăuți care nu și-au făcut datoria.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: