Ploile au împiedicat declanșarea lucrărilor de la Podul Ițcani

Nivelul ridicat al râului Suceava, ca urmare a precipitațiilor din ultima perioadă, a împiedicat declanșarea lucrărilor la podul de la Ițcani. Primăria, proiectantul (IPTANA București), și cu alte instituții abilitate au stabilit o ordine de măsuri prioritare, menite să elimine operativ cauzele care ar putea pune în pericol stabilitatea. Având în vedere regimul de urgență în care se vor efectua lucrările, proiectul inițial va fi adaptat situației de la fața locului, pe parcursul execuției.
 

Potrivit viceprimarului Angela Zarojanu, într-o primă etapă se va amenaja digul de deviere a apei înspre malul stâng al râului, după care se vor relua executarea ecranului de etanșare și lucrările de la pragul deversor. Concomitent, în incinta „uscată”, vor putea fi făcute operațiunile de protejare a malului drept al cursului de apă. Ulterior, se vor finaliza și eventualele lucrări de pe partea stângă a albiei. La această dată, constructorul, SC Civica Group, se aprovizionează cu materialele necesare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: