Marii noștri pictori, acasă

ELENA GRECULESI Visând un an întreg această lună de zile acasă, doamna Elena Greculesi, marea pictoriță a Bucovinei, născută în Suceava, a trecut, venind în așezarea natală, din lumina nepieritoare a Cretei în seara amestecului de blânde amintiri și lucruri care n-au apucat să fie spuse a despărțirii de fratele său. Au fost zile de veghere, de durere, de reîntoarceri în memorie, dar și de drum alinător, în singurătatea gândurilor, la Arbore, capodopera supremă, în ochii Domniei Sale, a meșterilor vechimii. La Putna, care a întărit-o în convingerea că nici o pictură, nici un adaos nu ar fi trebuit, nu ar trebui să abată privirea de la noblețea mormântului, de la splendoarea simbolului reprezentat de locul odihnei de veci a lui Ștefan cel Mare și Sfânt. La Rădăuți, orașul cu care începe (și continuă cu satele spre Putna) Europa, civilizația.
 

Un oraș curat i s-a arătat și Câmpulungul Moldovenesc, frumos cu întâlnirile sale bucovinene și cu ploile sale repezi, cu invitația prof. Rodica Dominte la vernisajul expoziției lui Ion Maftei, un sculptor de talent și un artist citit. A mâhnit-o și distanța dintre Rădăuți, orașul european, și Suceava balcanică, asaltată de gu-noaie pe treptele de la Casa Cărții, de muzici strigate, de fum și bere la Casa Culturii, cu arhitectura lui Nicolae Porumbescu cotropită de reclame vulgare. I-a scris despre această mâhnire adâncită de iubire, fiindcă iubește nespus Suceava nașterii, copilăriei, tinereții și verilor sale, și primarului Ion Lungu, dar nici până azi nu a primit răspuns. Și s-a bucurat de reîntâlnirea cu membrii Fililalei Suceava a Uniunii Artiștilor Plastici din România, cu prietenii de la „Crai nou” și cu cei de la Biblioteca Bucovinei, începând cu prof. Emil Satco. Și din nou și-a privit expoziția de aici, cu orgoliu și umilință. O viață se află închisă și strălucește nepieritor în lucrările ei. Între care, cea mai scumpă dintre Marii, „Maria, România”. (Doina Cernica) ION GRIGORE Acasă la pictorul Ion Grigore înseamnă Cornii copilăriei, când era alintat Niță și identificat între ceilalți Ion și Grigore cu strigarea Ion a Natiții lui Constantin Haldan Grigore, ceea ce astăzi, când a devenit personalitate de vârf a Țării noastre de Sus, nu mai este necesar, numele și pictura distingându-l de departe, inclusiv între artiștii români. Între timp, Cornii aceștia fără pereche s-au trezit într-o dimineață cu statutul schimbat, prin preschimbarea comunei Liteni în oraș, ceea ce i-a prilejuit pictorului, hâtru când nu e melancolic sau visător, o glumă, două, de genul că mai firesc ar fi fost, pentru ideea de oraș, ca să se unească Liteni și Dolhasca și să-și aleagă centrul urban în așezarea din mijloc, adică în Corni ori, și mai bine, Liteni împre-ună cu Dolhasca să-și alăture și Tudora botoșăneană, astfel ca noul oraș să fie străbătut ca marile capitale europene și chiar județene de o apă vestită, Siretul în acest caz, și prin reunirea primelor două litere din numele fiecăreia să se cheme Tulido, ceea ce chiar dacă nu e Toledo, tot impresionant și falnic ar suna. Lăsând gluma pentru zâmbetul Redacției și al cititorilor, pictorul ne-a povestit că a venit acum câteva zile acasă, unde are și casă nouă înălțată, invitat de primarul Mihai Axinte, de sărbă-toarea Schimbării la Față, cu o expoziție, dar și la ceremonia de inaugurare a noului cămin cultural din Corni, unde i-a fost acordat titlul (pe care îl deținea de mult în conștiința noastră) de Cetățean de Onoare al așezării (conferit și avocatului Vasile Lupu și cântărețului Leonard Zamă). Tot atunci, proaspăt pictată (în partea sa veche de Ion Grigore, ca și „Învierea” din Suceava și ca atâtea alte biserici și paraclise, valorizate estetic de talentul său și spiritual de credința cu care le-a zugrăvit,) a fost din nou sfințită și biserica din Corni. Preotul l-a întrebat după slujbă dacă nu vrea să-i rețină loc de veci, la care Ion Grigore, surâzând cu ochii săi rupți din cer, i-a răspuns: „Chiar așa de repede, părinte?” Repede, pentru că despărțindu-l anii de Universitatea de Artă „Nicolae Grigorescu” din București, în care a fost cadru didactic de la absolvirea facultății până acum, la pensie, nu va mai fi pictor de sâmbătă și duminică, ci pictor de toată săptă-mâna. Cu proiecte pe măsură, între care un sgraffito sau un mozaic pe peretele rezervat anume la noul cămin cultural din Corni, participarea la o tabără de creație la Sărata Monteoru, la expoziții de grup (cu una, de pictură religioasă, a colindat câteva țări, cu alta s-ar putea să ajungă în Suedia) și peste toate să dea o mână de ajutor colegial și familial artistelor Lucia Grigore, soția, și Celina Grigore, fiica, la lucrările lor de tapiserie. Mă gândesc la basmele cu izvorul, cu secretul tinereții, în vreme ce pe firul aceleiași taine, Ion Grigore îmi spune că da, cum să vină aici și să nu treacă pe la Maestrul Ion Irimescu? Au stat de vorbă, au povestit și au băut și o lacrimă de vin dulce împreună.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: