CJ vine cu bani în sprijinul polițiștilor suceveni

Consiliul Județean Suceava a acordat, joi, Inspectoratului de Poliție suma de 500 de milioane de lei ROL pentru achiziționarea a 10 stații de emisie – recepție „Motorola” și de calculatoare ce vor fi distribuite polițiștilor „în nevoie”. Stațiile radio vin ca leacul la boală pentru posturile din zonele în care legătura telefonică fixă este greu sau imposibil de făcut. Noile achiziții vor da posibilitatea, în primul rând, a reducerii timpilor de intervenție ca urmare a apelurilor la serviciul de urgență „112”, prin păstrarea contactului permanent cu IPJ și alte posturi de poliție.
 

„Calculatoarele vor intra în dotarea IPJ Suceava, dar nu am uitat nici polițiile din Câmpulung, Vatra Dornei, Gura Humorului sau cele din orașele nou înființate”, a declarat comisarul-șef Viorel Onea, prim-adjunct al șefului poliției sucevene. Inițial, conducerea IPJ solicitase Consiliului Județean Suceava suma de 2 miliarde de lei ROL, în care calculaseră și parte din costurile pentru achiziționarea de mijloace auto, dar s-a declarat mulțumită în final și cu acordarea unui sfert din suma cerută. Orice resursă în plus este binevenită polițiștilor suceveni, a căror dotare tehnică aduce în mare parte cu cea a anilor ’60 ai secolului trecut.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: