Motto: “Cine e acesta care grăiește hule?” (Ev. Luca, cap. 5 cu 21)

Dialectica adevărului evanghelic

Problema delimitării adevărului de minciună preocupă dintotdeauna omenirea. Aceasta este suprema problemă a Creației, despărțirea falsului de original. În fapt, falsul nu este decât o creație bolnavă, un plagiat răstălmăcit într-atât încât pune sub semnul întrebării toată Creația. Falsul are o singură temelie – răul multiplicat. Falsul caută argumente prin care să convingă, să se substituie originalului. Toate nenorocirile omenirii s-au ivit din această dorință de substituire. Nesăbuința gestului reprezintă uriașul pericol care amenință universul, dacă acest lucru s-ar întâmpla la nivel absolut. Aceasta ar însemna anarhie universală și, implicit, dispariția universului. Pentru că, odată cu dispariția originalului, care reprezintă Binele absolut, falsul nu ar mai avea ce să plagieze, astfel încât s-ar autodistruge. Cu toate că acest adevăr stă la temelia Creației, falsul nu-l crede, fiind convins că poate să înlocuiască adevărata Creație cu un substitut sau cu o caricatură.
 

Falsul nu înțelege faptul că între cei doi termeni, Bine – Rău, singura relație posibilă este excluderea. Pentru lămurirea problemei, s-a ajuns la o lume intermediară, unde ambele ipostaze sunt posibile. După căderea omului în păcat, acestuia i-a fost luată libertatea de a experimenta ambele ipostaze, de a discerne și de a opta. În fapt, biruința falsului față de original, la modul absolut, este imposibilă, atât din punct de vedere cronologic, cât și din punctul de vedere al ordinii impuse de Creator. Dumnezeu a găsit o modalitate extraordinară prin care să dovedească justele Sale atitudini, prin lăsarea la îndemâna noastră a posibilității de a observa consecințele Binelui și Răului. Cunoscând suferințele și grozăviile care ne pândesc în această luptă, Dumnezeu a dorit să ne ferească. Dar, prin încălcarea singurei Porunci din Eden, omul a ales această confruntare, urmând a opta singur pe care baricadă se va așeza. Când întregul ciclu se va încheia, dat fiind caracterul veșnic al tuturor termenilor Creației, între Rai și Iad va fi Abisul, astfel încât va fi imposibilă trecerea dintr-o parte în alta. Trebuie înțeles faptul că, dacă Răul ar birui, veșnicia ar fi distrusă și n-ar mai exista nimic. Tocmai de aceea, caracteristica Răului este absurditatea. Prin biruința Binelui, veșnicia rămâne în ambele ipostaze, astfel încât Răul va trăi o suferință și o distrugere veșnică, precum și prozeliții acestuia. Din lașitate și răutate, falsul nu-și asumă faptele și încearcă să scape, spe-rând în desființarea universului, astfel încât ar scăpa de suferință. De aici religiile nimicului își dovedesc lipsa de substanță, deoarece nimicul este doar soluția Diavolului. Tot de aici derivă superioritatea Creștinismului, care, prin asuma-rea suferinței în lumea vremelnică, își asigură fericirea veșnică. După orice sistem logic, singura salvare rămâne Originalul, Binele, Adevărul. Din nefericire, oamenii privesc superficial aceste probleme, luând decizii dezastruoase tocmai în punctul cel mai important – viața veșnică. Dacă în Rai a căzut foarte ușor în capcana Șarpelui, pe Pământ este atras în alte amăgiri, în care riscă să piardă mântuirea definitiv! Diavolul nu suportă singurătatea, el are nevoie de adepți asupra cărora să-și mani-feste puterea. El are deja o împărăție, dar nu este satisfăcut și nici fericit. El a cunoscut fericirea odinioară, dar a pierdut-o, prin răzvrătire, pentru totdeauna, iar pe om îl invidiază tocmai pentru că acesta are șansa recâștigării Raiului. Tocmai de aceea Diavolul țese pânze mincinoase și, prin ispite de tot felul, face să cadă omul, repetat, în păcat. Dumnezeu, în dragostea sa extraordinară, a sacrificat pe Singurul Său Fiu, ca omul să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Când Mântuitorul a venit, oamenii nu L-au recunoscut, atât erau de căzuți în păcat și în uitare. Mai mult, Mântuitorul a profețit că va veni Anticristul și că pe acela îl vor crede. Dumnezeu acordă falsului (Anticristului) și posibilitatea substituirii în această lume intermediară, astfel încât omul să cunoască toată grozăvia acestei lupte și să vadă la propriu ceea ce i se par doar abstracțiuni și povești. Ideea sfârșitului lumii se referă desigur la această lume intermediară, când ciclul va fi încheiat. Acest sfârșit al lumii va demonstra ce s-ar întâmpla în Absolut, dacă Lucifer va triumfa și Acolo. Aici, în lumea intermediară, Lucifer va fi lăsat să câștige o vreme, pentru ca oamenii să înțeleagă dezastrul. Ulterior, Lucifer va fi învins și va suporta, împreună cu toți cei care îl vor fi urmat, consecințele actelor lor necuge-tate. Lucifer iubește paradoxul, deoarece (deși nu crede în izbânda sa și nici că victoria sa ar reîntoarce Totul în nimic) ar face să se întâmple orice rău posibil numai ca Binele să nu triumfe. Având știință fără înțelepciune, el analizează toate variantele spre a se salva pe el însuși de suferință, chiar dacă s-ar distruge tot universul sau dacă tot universul ar suferi veșnic. Egoismul său atroce îi întunecă rațiunea, astfel încât toată știința sa devine cea mai sofisticată prostie. Distrugerea veșnică, care se va petrece în Iad, se referă la infinitatea modu-rilor de suferință, după cum fericirea veșnică se referă la infi-nitatea modurilor acesteia de manifestare. Tocmai de aceea, distrugerea nu va fi niciodată totală, ci doar un fel de moarte vie, o permanentă descompunere pe viu a materiei, concomitent cu reașezarea acesteia în noi formule de tortură luciferică. Dezastrul cel mai mare va fi pentru sufletele care vor fi înscrise în aceste procese de veșnică tortură, dar care, pline de răutate, vor susține intensificarea suferințelor pentru ceilalți, până când ele însăși vor fi expuse la suferințe și mai îngrozitoare. Totul va ține tocmai de caracterul veșnic al sufletului, care nici în bine nici în rău nu va avea cum să fie modificat. Am expus aceste date clare, care definesc locurile unde vom sălășlui în viața viitoare, deoarece numai în lumina lor dialectica adevărului evanghelic devine cu adevărat relevantă. Din punctul de vedere al Apocalipsei, judecata este deja făcută și mai sunt necesare doar înfăptuirile cronologice, conform tiparelor noastre temporale. Dumnezeu a văzut finalitatea întregului proces al lumii intermediare în amănunt și a lăsat numai două căi ale veșniciei: suferința eternă și fericirea eternă. La prima nu va participa decât Lucifer, deoarece Dumnezeu nu este creator de suferință, iar alături de Lucifer vor fi prozeliții acestuia. La a doua, ucenicii Domnului vor gusta Slava Lui, care nu e alta decât fericirea veșnică. CONSTANTIN BOBOC

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: