Democrații rămân adepții anticipatelor

Interviu cu dl Eugen Constantin Uricec, președintele Organizației Județene Suceava a PD – Ce rol joacă PD Suceava, dl Uricec, la Conferința Națională a partidului de la sfârșitul acestei săptămâni? – Organizația de la Suceava va participa, pe 25 iunie, la Sala Palatului din București, la ședința Consiliului Național al PD, care se ține din 4 în 4 ani și va avea două puncte pe ordinea de zi: alegerea președintelui Biroului Permanent al PD și modificarea statutului partidului. După alte două săptămâni se va ține Comi-tetul de Coordonare, care va alege Biroul Național format din 29 de membri: 12 vice-președinți, 16 secretari executivi și președintele executiv. Organizația PD Suceava va fi reprezentată de 55 de delegați la Conferința Națională, din care 15 sunt membri de drept și 40 sunt aleși din zonele județului.
 

– Cu cine vor vota ei? – Există o singură moțiune, a dlui Emil Boc. Au fost întâlniri pregătitoare, unde el și-a prezentat moțiunea, care a fost acceptată și de organizația de la Suceava. Credem că mo-țiunea va trece fără probleme, iar dl Boc va fi președinte al PD. – E un câștig pentru PD dl Boc? – Considerăm că e soluția cea mai bună pentru PD. Ținând cont de faptul că dl Traian Băsescu a fost o perso-nalitate marcantă a partidului, credem că dl Boc e singurul care poate prelua la același nivel conducerea PD. Prin activitatea ca parlamentar și președinte executiv al PD, domnia sa a confirmat, iar apoi, ca președinte interimar și primar ales de Cluj Napoca, a demonstrat că are capaci-tatea de a conduce și a se implica în problemele econo-mice și legislative la nivel național. În plus, dl Boc este continuatorul reformei în PD, reformă care a început în 2001 la alegerea lui Traian Băsescu ca președinte al PD, iar susținerea de care se bucură în organizațiile din teritoriu demonstrează că este cel mai potrivit membru pentru funcția de președinte. – PD își stabilește un alt curs politic. Este un curs care vizează intrarea în marea familie a Partidului Popular European. Cum va afecta acest pas relația cu PNL și mai ales relațiile la nivelul județelor? – În toată activitatea pe care a avut-o PD și mai ales în pe-rioada 1996-2000, a demons-trat că este un partid cu o activitate mai mult de centru. Inclusiv moțiunea cu care dl Băsescu a câștigat alegerile în 2001 a avut o orientare de centru. Asta face ca PD să-și fi câștigat practic locul pe care acum, din punct de vedere conceptual, îl revendică pe eșichierul politic. PD îm-preună cu PNL se află într-o alianță pentru guvernare, o alianță care are la bază un protocol valabil până în anul 2008. Acest protocol a func-ționat și funcționează foarte bine. Cele două partide sunt într-un parteneriat de succes, fapt care ne face să credem că noua noastră orientare, cea populară nu va afecta sub nici o formă relația dintre cele două partide. – Dar dl Boc s-a pronunțat pentru anticipate? Sunteți și dvs. pentru? – Una dintre problemele pe care noi o considerăm de im-portanță majoră este cea a alegerilor anticipate. Fapt declarat și de dl Boc și pe care noi, ca organizație județeană, îl susținem. Considerăm că alegerile anticipate sunt nece-sare, pentru că ar clarifica în mod sigur viața politică din România. În esență ar crea o majoritate lejeră a Alianței în Parlamentul României, astfel încât actul de guvernare să fie dus până la capăt în foarte bune condiții. Ținând cont de faptul că Alianța, pentru a intra la guvernare, a făcut o coaliție cu PUR, actualmente Partidul Conservator, și cu UDMR, ea a pierdut conduce-rea celor două camere ale Parlamentului. Această situa-ție ar dispărea în momentul în care în această toamnă ar fi declanșate alegeri anticipate. Asta susține de fapt și pre-ședintele României Traian Băsescu. Credem că este cel mai propice moment ca lu-crurile să fie tranșate în favoarea noastră.”

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: