„Zilele Sucevei“, puțini bani din sponsorizări

„Cine dă bani la Primărie așteaptă și un favor în schimb”, arată șeful municipalității, Ion Lungu Primarul Ion Lungu se va adresa Consiliului Local, solicitând mai mulți bani pentru organizarea „Zilelor Sucevei”. Aleșii au votat disponibilizarea de la buget a doar un miliard de lei, banii fiind însă insuficienți pentru manifestări de nivelul și amploarea reclamate de un municipiu reședință de județ, precum este Suceava. Conducerea Primăriei a făcut apel și la sponsori, însă participarea acestora nu poate fi decât cu sume modice.
 

Pe de altă parte, consideră edilul-șef, finanțatorii de acest gen așteaptă ca participarea bănească să se reîntoarcă la sursă într-o altă formă. „Dacă am spus la un moment dat că ne ajunge un miliard de lei, o să fac o informare în Consiliul Local pentru a se prevedea 1,5 miliarde lei. Nu am mers la fiecare butic, să dea câte 500 de mii de lei sau 1 milion de lei, pentru că cine dă bani la primărie așteaptă și un favor în schimb”, arată dl Lungu, menționând că propuneri de parteneriat în organizarea sărbătoririi municipiului au fost înaintate la toate băncile, societățile de asigurări și marile market-uri. Domnia sa a lăsat să se înțeleagă că, la Suceava, 1,5 miliarde lei nu este o exagerare, în Gura Humorului cheltuindu-se 2,5 miliarde lei, iar la Brașov – 4 miliarde de lei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: