Se caută o soluție

Ambasadorul Germaniei la București, dl Wilfred Gruber, a apreciat, ieri, la Suceava, că Marea Britanie, care va prelua președinția Uniunii Europene, va avea „responsabilitatea specială” de a găsi un compromis după eșecul summit-ului de la Bruxelles. „Ați văzut că Uniunea Europeană se află într-o situație grea”, a spus dl Gruber, într-o conferință de presă, referindu-se la reuniunea de joi și vineri a Consiliului European.
 

„Din punctul de vedere german, al Guvernului nostru, pot spune numai că sperăm să ne folosim de pauza de reflexie în legătură cu ceea ce vom face cu Tratatul Constituțional după «non» francez și «nej» olandez”, a spus diplomatul german. El a arătat că o altă problemă discutată joi și vineri a fost cea legată de previziunile finan-ciare pentru 2007-1013, dar că „din păcate, nu am avut rezultat”. „Este necesar ca toți responsabilii din Uniunea Europeană să găsească o soluție. După Luxemburg, Marea Britanie va avea președinția UE. Înseamnă că Marea Britanie are responsabilitatea specială de a soluționa situația grea și de a găsi un compromis. Și Marea Britanie trebuie să contribuie să realizeze un compromis”, crede dl Gruber.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: