Nemții vor să ajute

Primarul Sucevei, dl Ion Lungu, a mulțumit oficial ambasadorului Germaniei la București, dl Wilfred Gruber, pentru efortul pe care acesta l-a depus ca Suceava să realizeze aplicația tehnică pentru accesarea celor 44 milioane de euro pentru programul ISPA. Excelența sa și-a exprimat încrederea că municipiul reședință de județ va putea câștiga proiectul, în care 33 milioane euro reprezintă un grant, iar restul de 11 milioane de euro va trebui să fie finanțare locală sau națională.
 

De altfel, ambasadorul a menționat că banca germană KFV și-a exprimat disponibilitatea de a acorda un credit Sucevei de 7 milioane de euro, cu o dobândă preferențială și cu o perioadă de grație de 5 ani, rambursabil în 20 de ani. „Mă bucur că, după implementarea proiectului ISPA, Suceava va avea asigurată apă potabilă curată, dar și epurarea apei uzate”, a spus ambasadorul. Proiectul ISPA este o prioritate a actualului primar al Sucevei și, în cazul în care el va putea fi câștigat, se va constitui în una dintre cele mai importante realizări în domeniul re-facerii rețelei de apă și canalizare din municipiu. Astăzi la Ministerul Finanțelor, primarul Sucevei va discuta cu reprezentanții Guvernului montajul final al acestui proiect.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: