În favoarea lecturii

O profesoară a găsit modalitatea de a face elevii să renunțe la calculator pentru a citi o carte Cu câteva zile în urmă a avut loc, în amfiteatrul Colegiului “Nicu Gane” din Fălticeni, festivitatea de încheiere a activității Cercului de lectură 2004-2005, parte integrantă a unui proiect al ANPRO (Asociația Națională a Profesorilor de Limba și Literatura Română) și ICR (Institutul Cultural Român), care se desfășoară concomitent în mai multe județe din țară. Formula de organizare a cercului a constat în punerea în relație a două grupe de elevi de niveluri diferite. S-au desfășurat 12 ședințe de cerc, la care au participat în mod constant 30 de elevi, după un program riguros. “La manifestarea de încheiere au fost prezenți elevii claselor a VI-a și a VII-a, participanți la cerc, elevii clasei a XI-a A, care au fost susținătorii cercului, părinți și alți invitați.
 

Manifestările au debutat cu un cuvânt de deschidere rostit de elevele Anca Buliga și Daniela Nedel-cu. Apoi, elevii clasei a XI-a au interpretat o piesă origi-nală, cu o temă și idei din căr-țile prezentate de-a lungul a-nului în ședințele de cerc, scrisă de Bogdan Arion și San-du Roxana. A urmat viziona-rea unui film cu secvențe din înregistrările video ale ședin-țelor de cerc și prezentarea topului cărților”, ne-a spus prof. coordonator Mihaela Pavel. În cadrul festivității au luat cuvântul și liderii grupu-rilor de lucru care au susținut întrunirile cercului: Mircea Bordiniuc, Diana Grigoriu, Mara Botezatu, Camelia Mar-cu, Bogdan Arion, Iulian To-fan. Aceștia au vorbit despre activitatea la care au parti-cipat. Profesorul coordonator al Cercului de lectură, dna Mihaela Pavel, a vorbit despre caracterul de spectacol pe care l-au avut activitățile, despre atmosfera relaxată a acestora, despre partea nevăzută, mun-ca din “culise” și despre efor-tul depus pentru ca scopul, a-cela de a revigora dorința de a citi, să fie atins. Prof. Mihaela Pavel a prezentat și aspecte desprinse din chestionarele aplicate participanților la cerc și părinților lor. Unul dintre părinți a subliniat faptul că realizarea profesoarei Mihaela Pavel este una deosebită, de vreme ce mulți adolescenți au renunțat la a sta ore întregi la calculator în favoarea lecturii unor anumite cărți prezentate la cerc. În final, participanții la cerc, elevi ai claselor a VI-a și a VII-a, nu au vrut să rămână mai prejos și au pregătit pentru colegii mai mari un moment surpriză: două discursuri și o paradă a personajelor (colaj de scenete) din textele citite ca urmare a recomandărilor făcute la cerc.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: