S-a deschis Galeria de Artă de la Cetate

Primii expozanți în Galeria de Artă deschisă ieri în fosta Pulberărie din incinta Cetății de Scaun sunt Doina Catargiu și Mihai Pînzaru-PIM. Ei și-au etalat în acel spațiu inedit lucrările de pictură – flori, peisaje portrete –, respectiv de grafică. Chiar din prima zi, în afara participanților la vernisaj, expoziția a fost vizitată de circa 100 de persoane, în special copii. Aceasta este și ideea organizatorilor, cei de la Complexul Muzeal Bucovina intenționând să atragă mai mulți vizitatori la Cetatea de Scaun, întrucât există aici pentru ei posibilitatea de a admira și cumpăra lucrările unor artiști suceveni, plătind o taxă de intrare de 15.000 lei, același preț ca și înainte de deschiderea galeriei.
 

Directorul general al CMB, Emil Constantin Ursu, crede că va fi cea mai vizitată galerie de artă, „chiar dacă se află într-o locație atipică”. Doina Catargiu este binecunoscută lumii artistice suce-vene, deși a abordat pictura din postura de artist amator. Ea s-a aplecat cu gingășie și multă atenție asupra peisa-jelor, în special a florilor, cu un „stil veșnic tânăr”, după cum aprecia PIM în cuvântul său. La rândul său, Mihai Pînzaru-PIM a adus în galeria de la Pulberărie lucrări de grafică inspirate din lirica emi-nesciană, realizate, ca un „e-xercițiu spiritual”, în noaptea de 14 spre 15 ianuarie, într-o „stare de grație”, după cum a mărturisit. De aceea și-a nu-mit expoziția „un comentariu grafic” pe marginea a 20 de poeme, poezii eminesciene, sau fragmente din acestea, un „omagiu pentru statura nemuritoare a lui Eminescu”. Artistul a precizat că lucrările originale vor intra în posesia Complexului Muzeal. Cu prilejul vernisajului, s-au reunit, pentru prima oară de la înființare, membrii Cenaclul Umoriștilor Bucovi-neni (CUB), inițiat de Ion Drăgușanul și Mihai Pînza-ru-PIM și având în compo-nență poeți, scriitori, artiști plastici și alți oameni de cultură cu simțul umorului din Suceava. Doi dintre membrii CUB-ului, Ion Drăgușanul și Ion Cozmei, chiar au dovedit că posedă din plin această calitate, prezentând epigrame create special pentru eveni-ment (primul) și compunând pe loc una – (cel de-al doilea). Astfel, spațiul extrem de rece din interiorul Pulberăriei – care va oferi toată vara vizita-torilor prilejul de a se răcori – s-a încălzit… simbolic.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: