Poliția răspunde la comandă politică ?

Solicitarea a fost făcută de liderul județean al partidului, Gheorghe Acatrinei, care voia să-l împiedice pe proaspătul exclus, Neculai Bereanu, să intre în sediul formațiunii Prefectul Orest Onofrei va cere explicații conducerii Po-liției municipiului Suceava asupra circumstanțelor în care doi polițiști au fost desemnați să păzească sediul organiza-ției PRM din localitate. Cei doi și-au făcut prezența în zonă la solicitarea ex-senatorului Gheorghe Acatrinei, liderul sucevean al partidului lui Corneliu Vadim Tudor. Dom-nia sa a dorit, astfel, să împiedice accesul în sediu al proaspătului exclus, Neculai Bereanu, șeful filialei municipiului reședință de județ. Dl Bereanu a declarat că a venit să vadă decizia de excludere, luată de Biroul executiv, potrivit propriilor afirmații, în absența sa.
 

În schimb, Gheor-ghe Acatrinei susține că fostul coleg de partid dorea să ridice calculatorul și celelalte dotări ale biroului deputatului PRM de Suceava Leonida Lari, care funcționa în aceeași incintă și al cărui șef este N. Bereanu. Acest lucru nu era posibil, precizează dl Acatrinei, atât timp cât tot inventarul este sub semnătura domniei sale. Prefectul susține că, prin statut, poliția nu are atribuții pe linie de ordine publică, în cel mai rău caz trebuind să se apeleze la jandarmi sau la polițiștii comunitari. „Trebuie să văd la Poliția municipiului, în ce calitate a fost făcută solicitarea și de ce se răspunde la comenzi care nu intră în atribuțiile acestora”, a declar prefectul, subliniind că poate fi vorba de o comandă politică. Conform declarației ex-parlamentarului Gheorghe Acatri-nei, Neculai Bereanu a fost dat afară pe motiv de indisciplină și încercare de destabilizare a partidului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: