Bucovina, la Galiția

Ce-au început habsburgii, vor să desăvârșească ucrainenii

„Ne-am adresat președintelui Ucrainei să nu permită acest lucru“, subliniază Arcadie Opaiț Echipa președintelui Iușcenko s-a pus pe reforme serioase – am aflat, recent, de la Arcadie Opaiț, președintele Societății pentru Cultură Românească ‘’M. Eminescu’’ din Cernăuți. ‘’Noua echipă s-a apucat de reforme nu numai în economie, dar și în cultură, politică; se prevede o reformă administrativ-teritorială. Chiar există și un ministru special în problemele reformei administrativ-teritoriale. Ea vizează schimbarea granițelor regionale, consolidarea, unirea mai multor regiuni într-una. Ei, inițiatorii, ne explică în fel și chip că va fi bine pentru economie, pentru problemele sociale, economice și politice, în sensul că aceste noi structuri administrativ-teritoriale vor avea mai multe împuterniciri și o parte mai mare din veniturile regiunii va rămâne în bugetul acesteia.
 

Arcadie Opaiț

Dacă privim aceste lucruri din punct de vedere economic, cu ochii naivului, s-ar părea că e bine. Poate că e bine pentru alte regiuni cărora le este indiferent în ce structuri vor fi. Să zicem, Regiunea Ternopol cu Ivano-Frankovsk pot să fie alipite cu Lvovul și nu se schimbă nimic. Pe teritoriul acestor regiuni trăiesc, majoritatea, ucraineni. Sunt acolo și polonezi pe care îi regăsim peste tot locul, și în Regiunea Ivano-Frankovsk, și în Ternopol, și, mai ales, în Lvov. Este vorba deci de aceeași Biserică, aceeași limbă, aceleași tradiții, cu atât mai mult cu cât aceste trei regiuni au aparținut primului stat ucrainean apusean, în anul 1918. Pericolul este, și nu mă tem de acest cuvânt, în ceea ce privește Bucovina’’, a precizat liderul comunității românești. Arcadie Opaiț a reamintit că Bucovina are specificul ei, cu totul deosebit de celelalte, în Regiunea Cernăuți locuind peste 86 de naționalități. ‘’Avem o istorie, aceeași istorie, aceleași tradiții. Avem a-șa-numitul fenomen Bucovina, de conlocuire pașnică a tuturor naționalităților, avem o mentalitate, apoi, din punct de vedere istoric, chiar habsburgii au înțeles, la un moment dat, că această zonă românească  nu putea fi cu Galiția împreună și cunoaștem că habsburgii au creat ducatul Bucovina. Au înțeles că această comunitate trebuie să fie aparte. S-a zis că noi, românii, împreună cu așa-zișii moldoveni, în Regiunea Cernăuți suntem peste 20 la sută. Îmi pun întrebarea, când se presupune că vom fi contopiți, alipiți cu celelalte regi-uni, câți vom fi 4, 5 la sută?’’, s-a întrebat interlocutorul nostru, arătând că pericolul cel mai mare este o asimilare națională. ‘’Noi o să ne pier-dem în timp școlile, se va schimba mentalitatea, valoa-rea Regiunii Cernăuți se va pierde. Cernăuțiul nu va mai fi același. Ce va fi de fapt, un oraș provincial? Cu o istorie atât de bogată, cu o arhitectură atât de bogată?’’, s-a mai întrebat Arcadie Opaiț. Interlocutorul nostru a pre-cizat că, pe parcursul câtorva luni, autoritățile ucrainene urmează să-și pună în practică ideea.’’ Pe la radio, televiziu-ne, prin ziare ni se spune că este benefic pentru toate na-ționalitățile. Ideea noastră, a românilor, a mea, zic fără mo-destie, a fost susținută de po-lonezi, nemți, armeni, evrei, ruși. Majoritatea societăților obștești din Regiunea Cernăuți ne-am adresat președintelui Ucrainei să nu permită acest lucru și așteptăm, bineînțeles, un răspuns pozitiv. Noi nu vom accepta niciodată, nici cu forța, nu numai noi, românii, înșiși ucraineni nu acceptă lu-crul acesta, deoarece ei își zic bucovineni. Noi am putea accepta o idee europeană, să zicem împărțire în regiuni e-conomice, cum este în patria noastră istorică, România, dar administrativ, cultural, politic trebuie să rămână cum a fost. Nu numai noi, românii, suntem de această părere, re-pet, ci și polonezii, nemții, ar-menii, evreii și celelalte na-ționalități’’, a subliniat pre-ședintele Societății ‘’M. Eminescu’’. Contactat  prin poșta elec-tronică, dl Ion Popescu, li-derul Societății Interregionale ‘’Comunitatea Românească’’ din Ucraina, nu a făcut nici un comentariu în legătură cu tema de mai sus.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI