Doi artiști suceveni expun în Finlanda

Într-un “oraș mirific” din Finlanda (după cum ne este prezentat), Palkane, poetul, dar mai ales (acum) artistul plastic sucevean Constantin Severin s-a aflat, alături de lucrările sale, la vernisajul ex-poziției organizate de Fun-dația Finoart XXI și Galeria Rispustus din Hameenlinna (ce a găzduit, în urmă cu un an, și lucrări ale sucevencei Lucia Pușcașu). De altfel, de această dată, în expoziție, lucrările lui Constantin Severin (singurul artist străin prezent la vernisaj) se află alături de cele ale Luciei Pușcașu și ale altor 3 artiști români, precum și alături de lucrări semnate de artiști din Finlanda și Italia.
 

Dl Severin transmite: “Vernisajul a fost un succes din toate punctele de vedere, au parti-cipat circa 120 de persoane (din zonă, dar și din Helsinki și Tampere), iar 3 ziare au scris înainte articole consis-tente despre manifestare”. Cu acest prilej, Mikael Tikan-vaara (printre altele, respon-sabil media în Ministerul de Externe al Finalndei) a făcut o declarație “pentru presa din Bucovina”: “Manifestarea de astăzi reprezintă o nouă des-chidere pentru țările noastre, Finlanda și România. Asa cum știm, România încearcă să intre de asemenea în marea familie europeană, un eveni-ment care necesită mult timp, dar noi sperăm să deveniți cât mai repede parte a noii Europe lărgite”. La vernisaj au mai participat Neagu Udroiu, ambasadorul României la Helsinki, și Marjo Cosma, autoarea unei cărți (în finlandeză) despre România.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: