De ce nu și bulgarii…?

Cică bulgarii din regiunea Svistov îl vor băga pe Dracula al nostru în față, pentru promovarea turismului internațional în zonă. Vecinii noștri zic că au date istorice după care, pe la 1641, Vlad Țepeș ar fi cucerit cetatea Kaleto din Svistov, în timpul unei campanii antiotomane încununate de succes. O fi chiar adevărat, dar mai cu efect ar fi ideea, dacă, prin beciurile cetății ocupate, domnitorului român i-ar fi crescut din nou colți de vampir, numai buni de înfipt în gâtul ca laptele al unei bulgăroaice minore. Bune prin catacombe și câteva sicrie – pat, foste locuri de relaș, departe de lumina soarelui, pentru vampirul cu sânge de dac, tablou învelit cu puțin „buhuhuuuu” și lumini tainice.
 

Daniela BEALE

Și să vedeți atunci, frați bulgari, autocare în parcarea castelului și prosperitate pentru locuitorii zonei. Că doar n-or vrea turiștii să afle despre cât de drept, bun sau mare a fost Țepeș, dacă a domnit în pace sau a luptat curajos pentru apărarea neamului. Neeeeee! În cunoștință de cauză, putem recomanda vecinilor noștri să nu cultive altă imagine a lui Țepeș decât cea consacrată, cea a lui… Dracula. Și de-o fi așa, nu putem decât să zicem, împăcați cu noi înșine și cu realitățile istorice: „Luați-l, fraților, întru UE”! Nu-i pagubă! Cât timp scopul e nobil, nu protestăm… Și așa, cât mai departe de imaginea reală a domnitorului român, supraviețuiește pe plan internațional ficțiunea creată în jurul lui. După ce l-au albit bine la față și l-au umplut de sânge pe la gură, ni l-a luat pe Țepeș mai toată Europa, iar americanii l-au dus la Hollywood și l-au făcut client de „Oscar”. În fond, bulgarii, de ce nu…?

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: