În urma unei intervenții

Trei popasuri cu surprize

> Degradare, mizerie, și…seringi > O veche clădire devenită periculoasă, a primit autorizație de demolare În urma unor sesizări primite de funcționarii Primăriei Fălticeni ( unele făcute chiar de elevi direct primarului Vasile Tofan în cadrul programului de audiențe) din care reieșea că în unele puncte termice si în sinagoga de la Piața agroa-limentară locuiesc persoane dubioase, o echipă formată din reprezentanți ai municipalității și ai Serviciului de Poliție Comunitară au pornit la verificarea celor semnalate. Primul popas a fost făcut la Punctul termic numărul 7 de pe Aleea Trandafirilor. Încă de la intrare, funcționarii au fost surprinși de mizeria găsită. Printre resturi de moloz se aflau sticle de bătură, îmbrăcăminte, încălțăminte și resturi de cartoane pentru cei ce se adăposteau noaptea în acest punct termic.
 

Surpriza a apărut când s-a ajuns în încăperea unde își avea biroul, pe vremuri, șeful de echipă al angajaților de la punctul termic. Aici era amenajată o locuință în toată regula, cu două paturi, un fotoliu-pat, un scaun, o masă și după o perdea, se găseau câteva rafturi cu haine. Pe o masă s-au găsit, alături de o pungă cu napolitane, o cutie de chibrituri, o tigară, o lumânare și o scrisoare. Din cele câteva rânduri scrise foarte îngrijit, fără greșeli, adresate de “Sepe” “prietenilor, familiei, fraților”, am aflat că “e greu atunci când ești singur. Când familia te reneagă … doar pentru ce ai făcut în trecut… Nu cer prea mult de la viață! Bani, mașini și alte chestii care îi atrag pe majoritatea de vârsta mea”. În scrisoare sunt date și cateva nume ale prietenilor lui Sepe, despre care acesta spune ca “are o teamă că va fi îndepărtat de ei”. Pentru a se refugia la eventualele controale ale poliției sau ale proprietarului punctului termic, cei ce locuiau în această clădire au spart un zid și au amenjat o ieșire secretă în spatele punctului termic. Prezența autorităților locale a fost sesizată repede de locuitorii de la blocurile din zonă, cei mai mulți dintre ei fiind indignați de tot ce se petrece în acest loc și de faptul că nimeni nu ia nici o măsură. A doua descindere a funcționarilor a fost la sinogoga din strada Ana Ipătescu, clădire pă-răsită de mai mulți ani. Aici, pe lângă un spațiu de la etaj amenajat ca dormitor, haine aban-donate alături de moloz, resturi de mâncare și mizerie, a fost găsită, într-o încăpere, o cantitate impresionantă de seringi. Ultimul popas al angajaților primăriei a fost la un punct termic de pe strada Republicii, unde au fost sparte geamurile si diferite persoane și-au găsit adăpost mai ales pe timpul nopții. În aceeași zi, primarul Vasile Tofan a con-vocat o întâlnire cu proprietarii clădirilor respective, cu, reprezentanții poliției și cei ai Serviciului de Poliție Comunitară. Proprietarii celor două puncte termice vizate au promis înlocuirea sticlei sparte, montarea de gratii la geamuri și asigurarea pazei, iar polițiștii vor cerceta aceste cazuri pentru identificarea persoanelor care și-au găsit un “cuib” în cele trei spații. Întrebat, vineri, de către reprezentanții mass-media despre seringile găsite în sinagogă, primarul Vasile Tofan nu a dorit să ofere informații pentru a nu împiedica ancheta poliției. Despre alece seringi, I.P.J. Suceava a spus, într-un comunicat de presă: „Cu ocazia cercetării la fața locului au fost descoperite un număr mare de seringi hipodermice pentru insulină, care nu prezintă urme de folosire, având capacele acelor și pompei sigilate. Nu au fost identificate materiale sau recipiente ca-re să indice folosirea seringilor în scopul administrării drogurilor. Din verificări s-a stabilit că este posibil ca prezența seringilor din clădire să aibă legătură cu actualul proprietar, care caută un motiv întemeiat să o poată demola, acesta deținînd un depozit farmaceutic pe aceeași stradă”. Primarul Vasile Tofan a declarat, ieri, că nu crede ca proprietarul sinagogii să aibă vreo legătură cu seringile abandonate pentru invocata obținere a autorizației de demolare. Clădirea prezintă risc de prăbușire de mai mulți ani, au fost făcute demersuri peste tot, începând cu Comunitatea evreiască și terminând cu Inspecția în Construcții pentru demolarea clădirii, încă din anul 2001. În acel an, Primăria Fălticeni a pus în vedere Comunității evreiești că are obligația să asigure clădirea în confor-mitatea cu Legea 50 privind siguranța construc-țiilor. Actualul proprietar a intrat în posesia clădirii în urmă cu o lună, iar autorizația de de-molare a fost eliberată cu bucurie de func-ționarii biroului de urbanism, deoarece mai scăpau de o clădire care le putea face probleme. “Nu se mai poate face nimic din această clă-dire. Se demolează singură, deoarece este în-tr-o stare avansată de degradare. Vă spun sincer că i-am dat această autorizație cu bucurie, pentru că astfel, situația clădirii s-a clarificat, și până acum nu au fost victime din cauza cărămizilor care cădeau din pereți”. Contactat telefonic, proprietarul imobilului s-a arătat surprins de existența seringilor în clădirea pe care tocmai urma să-l demoleze. Acesta a declarat: “Săptămâna trecută am ob-ținut autorizația de demolare. Despre ceea ce se presupune că mi-ar aparține nu știu nimic, nici măcar nu am fost contactat pentru detalii. Eu nici măcar nu am fost pe acolo și, în plus, ce sens ar fi avut să duc seringile acolo”.

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: