Trei, Doamne, și… toate trei

Municipalitatea a scăpat de sub control transportul local public de călători. Pe motiv de insolvabilitate, Finanțele Publice au scos la mezat clădirile societății de Transport Public și Servicii (TPS), fostă Regie de Transport Public Urban de Călători (RATUC), moștenitoarea Întreprinderii Județene de Transport Local (IJTL). Cauzele sunt multe. Autoritățile au condiționat înstrăinarea activelor TPS de înființarea unei noi firme de transport călători. Însă au dat dovadă de lipsă de clarviziune, negocierile cu ATLASSIB, cumpărătorul respectivelor obiective, fiind un eșec. Mai mult, TPS, la care Consiliul Local este unic acționar, stă în chirie în propria casă, plătind mii de dolari pe lună.
 

Pe bani publici, fiindcă transportul local este subvenționat de la buget, adică din taxele și impozitele plătite de contribuabili. În acest timp, unii operatori privați de maxi-taxi își fac de cap, nerespectând traseele pentru care au licitat, staționând în stații minute întregi și neonorându-și obligațiile către fisc. O altă societate a Consiliului Local, ACET, își transferă lipsa de eficiență tot asupra populației. Recent, tarifele la apa potabilă au crescut destul de consistent, firma de utilități incluzând în acestea nerealizările cauzate de închiderea AMBRO, dar și creșteri salariale ale angajaților. Aceeași procedură, de punere a deficiențelor în cârca beneficiarilor de servicii, se remarcă și la Termica, o altă „progenitură” a municipalității. Potrivit șefilor de asociații, societatea de termoficare recunoaște pierderile de pe rețea, dar într-o proporție mai mult simbolică. Acestea sunt însă, conform studiilor de specialitate, mai mari chiar de 40 la sută, iar diferența trebuie să o plătească, la fel, tot consumatorii. Până la urmă, în capul acestora se sparg toate belele. în timp ce angajații și directorii operatori în cauză, încasează, lunar, salarii de milioane și zeci de bune milioane de lei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: