Vieți spulberate pe drumurile publice

> Anul acesta, 37 de persoane și-au pierdut viața pe șoselele județului nostru, iar 31 au fost rănite grav > Pietonii – cea mai vulnerabilă categorie de participanți la trafic Statistica evenimentelor ru-tiere din acest an, înregistrate în județul nostru, devine îngri-jorătoare: 57 de accidente de circulație soldate cu 37 de morți și 31 de răniți grav. Făcând o comparație cu eveni-mentele petrecute în aceeași perioadă a anului trecut se poate spune că asistăm la creșterea alarmantă a aces-tora. În 2004, în 4 luni, fusese-ră accidentate mortal 14 per-soane, în 2005, numărul aces-tora s-a dublat. Domnul comisar-șef Cornel Feștilă (foto), șeful Serviciului Poli-ției Rutiere Suceava, ne spunea că 80 la sută din accidentele la care ne referim s-au comis pe fondul indisciplinei pieto-nilor.
 

Corneliu Feștilă

Se circulă aiurea, fără să se respecte norme elemen-tare, ceea ce duce la adevărate tragedii. Desigur, în cele mai multe situații, după un accident grav, cu morți și răniți, mulți se întreabă ce face poli-ția rutieră? Întrebare pe care i-am adresat-o și noi domnului Feștilă. Și iată răspunsul: „Dacă pentru temperarea conducătorilor auto s-a inven-tat aparatul radar, iar prezența unui asemenea detector al vitezomanilor în trafic îi de-termină pe foarte mulți mânui-tori ai volanului să circule prudent, în limitele vitezei legale, împotriva pietonilor nu pu-tem interveni decât prin sanc-țiuni contravenționale. Din păcate, de multe ori, acestea nu prea dau roadele așteptate. Ca un răspuns la întrebarea ce face poliția, trebuie să vă spun că, numai în primele 4 luni din acest an, au fost aplicate pietonilor indisciplinați, care traversează strada la întâm-plare, expunându-se unor accidente, 4168 de amenzi. Din păcate, multe dintre victi-me sunt tinere, minori, pe ca-re părinții, bunicii sau cei ce ar trebui să le aibă de grijă îi scapă prea ușor în… ghearele morții, după care regretă. Numai că aceste regrete, în majoritatea cazurilor, sunt tardive.” Rămânând în sfera eveni-mentelor nedorite, vă oferim și două exemple de ultimă oră. Duminică seară, pe la ora 18, un copil de 6 ani, Mihai Ionel P., din Capu Codrului, lăsat nesupravegheat, și-a găsit loc de joacă pe drumul național ce traversează localitatea. O joacă plină de riscuri, mai ales că, în această zonă, traficul rutier este intens. La un moment dat, micuțul a zbughit-o spre partea opusă a carosa-bilului, când tocmai venea un autoturism, condus de Cezar Florin N. din Mălini. Scrâșnet de frâne, încercare zadarnică de a ocoli „obstacolul”. Mihai-Ionel a fost acroșat și aruncat pe asfalt. Transportat de ur-gență la spital, s-a constatat că el a suferit mai multe trauma-tisme și fracturi, scăpând, din fericire, cu viață. Într-o situație asemănă-toare s-a aflat, recent, o elevă, de 16 ani, din Dumbrăveni. Fata se afla pe o bicicletă când, într-o intersecție, nu a oprit și… un autoturism „Daewoo Cielo” a „aruncat-o” în spital pentru 10 zile. Sezonul estival bate la ușă. Traficul rutier, în această pe-rioadă, înregistrează o crește-re simțitoare, iar numărul ac-cidentelor, la fel. Clipele de neatenție pot fi, uneori, fatale. De aceea, mai multă prudență nu strică.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: