Incredibila poveste a Casei memoriale „Ion Nistor“ din Vicovu de Sus – Bivolărie

Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina (SCLRB), de la reînființare, 1990, se străduiește să fie credincioasă urmașă a străluciților cărturari din 1862, când a luat ființă, și a șirului celor de până la 1944, când și-a încetat activitatea. Aducem în actualitate evenimente, probleme și personalități de altă dată – dintre cele ce ne dor și azi. Dintre personalitățile răsărite în ținutul numit, numai într-o epocă, Bucovina, Ion Nistor este cel mai strălucit, dar și cel mai nedreptățit. Și azi! Societatea noastră ține să înlăture aceas-tă carență. În acest sens a inițiat și a organizat Casa memorială „Ion Nistor” de la Vicovu de Sus – Bivolărie, 1993.
 

La început, în două camere, urmând ca, în scurt timp, să se extindă la întreg imobilul. Inaugurarea, în prezența autorităților locale, județene, a unor academicieni și profesori universitari, a membrilor familiei, a fost o sărbătoare însuflețită, optimistă. Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina a conceput proiectul Casa memorială „Ion Nistor” în așa fel ca să devină de importanță națională, asemănătoare cu cea din Mirceștii lui Alecsandri, cu a lui Nicolae Grigorescu de la Câmpina, cu a lui Coșbuc de la Hordou (azi, George Coșbuc) etc. După inaugurare, SCLRB a încercat să mobilizeze primăria comunei Vicovu de Sus și intelectuali, numeroși, din localitate la desă-vârșirea proiectului. Consiliul comunal a pus la dispoziție clădirea, prin repetate hotărâri, Muzeului Județean. Singur sau cu membri din comitet, ing. Mircea Irimescu, președintele So-cietății, a solicitat sprijin autorităților suceve-ne. La Inspectoratul pentru cultură, de nenumă-rate ori. La Muzeul Județean, de și mai multe ori. În afară de bunăvoință, nimic. S-au adus de la membrii familiei, din Bucu-rești,  obiecte pentru completarea încăperilor ce trebuiau aranjate. Ba chiar s-a numit un grup de specialiști pentru recondiționarea acestor obiecte, acolo unde era cazul. În sfârșit, orizon-tul se însenina! Speranța creștea! Consiliul Județean includea proiectul Casei memoriale printre lucrările de realizat cu prilejul sărbă-toririi celor 500 de ani de la nașterea lui Ștefan cel Mare. Un miliard pentru Casa memorială!  Se numește un custode. Însă. Fără „însă” nu se poate! În toiul acestei euforii apare un pretendent la casă! Cu acte. Dă în judecată Primăria comunei Vicovu de Sus.  La proces se prezintă și Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina. Pretendentul știe că dna Vera Butnaru dorea ca în casă să se facă muzeul  pentru Ion Nistor, chiar el a adus din Marginea obiecte pentru muzeu. El  dorește, în locul casei, bani. Primăria se angajează să plătească, numai nu știe de unde să găsească acești bani! Iată ca au trecut 12 ani și Casa memorială „Ion Nistor”  nu mai poate aștepta. Vânturile și ploile  lasă urme, oamenii  au uitat-o. Situație tristă.   Ce-i rămâne de făcut Societății pentru Cultu-ra și Literatura Română în Bucovina?  Să aștepte noile legi referitoare la proprietate? Societatea este obligată să înceapă alte vizite pe la noii dregători suceveni, cu aceleași documente, să le arate că Ion Nistor este un istoric de impor-tanță universală. Pentru Bucovina rămâne primul! Ce tristă poveste urmărește memoria unui mare savant, om politic unic! Sperăm că, totuși, binele va triumfa. Ca în poveștile românești. Profesor VASILE PRECOP

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: