Doar 41,7 ha pentru tinerii care vor să-și facă o casă

În 67 de localități autoritățile nu au identificat suprafețe disponibile, în timp ce în altele nu s-au înregistrat solicitări în acest sens Prefectura se interesează de modul în care administrațiile locale au identificat terenuri disponibile conform Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor în vederea ridicării de locuințe proprietate personală. În urma analizei efectuate de compartimentul de specialitate al instituției, s-a constatat că în 67 localități răspunsul autorităților este negativ, ori că nu s-au înregistrat solicitări în acest sens. La doar 45 de primării, comisiile locale au aprobat și au făcut parcelări, suprafața totală destinată tinerilor fiind de 41,7 ha.
 

De eviden-țiat este faptul că în orașe numărul solicitărilor este mai mare decât în comune. Astfel, în Su-ceava, prin HCL, s-a aprobat parcelarea terenu-lui de pe Dealul Mănăstirii, în suprafață totală de 70.000 mp. În Câmpulung Moldovenesc sunt stabilite deja 8 loturi în suprafață totală 2.400 mp, iar în Fălticeni – două parcele de 500 mp. În Rădăuți sunt disponibile 138 par-cele de 41.400 mp, în Vatra Dornei, 6.380 mp, în Frasin suprafața pusă la dispoziție tinerilor fiind de 5.000 mp. În Gura Humorului, cele 43 parcele repartizate includ o suprafață totală de 12.900 mp, în Siret s-au repartizat 7.300 mp, în Salcea, 3.900 mp, iar la Liteni, 4.928 mp. Actul normativ amintit stipulează că tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani pot primi în folosință un teren de 250 până la 500 mp din domeniul privat al unităților administrativ teri-toriale, acesta fiind destinat exclusiv construirii unei case și neputând fi înstrăinat.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: