Între patru ochi cu poezia

L-am cunoscut și l-am apreciat mai mult ca om de știință, care ne reprezenta limba și cultura română în mediul savant de la Universitate. Știam că vorbele sale au greutate și că, la Cernăuți, avem un reazem temeinic al românismului. Eram siguri că Grigore Bostan poate să ne reprezinte cu demnitate oriunde și că, trăind într-un câmp de puritate, ne protejează de intrigi și discordie. Dar mai puțin bănuiam că în adâncul robusteții i se ascunde un alter ego vulnerabil la cel mai ușor freamăt al frunzei, trepidant la o abia observată strălucire de rouă. Înaltele-i titluri științifice proiectau o umbră deasă peste cerul și drumul său de dor, deschise cunoașterii doar celor mai apropiate ființe. Am printre cele mai scumpe cărți cu autografele autorilor și câteva plachete de versuri ale lui Grigore Bostan, primite în diferiți ani. Acum, când le recitesc, descopăr un mare necunoscut — poetul „cu versul prins în legănări materne”, străluminat de presimțirea că nu va pleca cu totul niciodată.
 

Pentru a-l reîntoarce din vecinicul repaus, „descătușat în cânt de dor și jale”, am rugat-o pe dna Lora Bostan să ne deschidă ușa în intimitatea creației lirice a distinsului dispărut, îndrăznind să răvășesc „pulberea de dor” lăsată de poezia sa pe roua dimineții de după moarte. — Stimată doamnă, văd în tristețea dumneavoas-tră marea durere a pier-derii… V-aș rugă, totuși, să invocăm momente tă-măduitoare, să cutreierăm bucuriile și frământările lirice ale poetului Grigore Bostan care, după părerea mea, îi dezvăluie firea ade-vărată mai profund decât activitatea științifică. — Într-adevăr, Grigore se considera mai întâi de toate poet. Probabil, anume acest aspect al activității sale i-a fost cel mai drag și mai dorit. Nu întâmplător, poezia este pre-zentă și în romanul-eseu „O evadare din Eterna-1”. As-tronautul nr. 3 simțea mereu că vrea să scrie dintr-un dor inexplicabil, pe care-l trăia atavic. Plenitudinea ființei sale și-a găsit expresia în poezie, dar din cauză că avea atâtea alte activități poezia întotdeauna suferea. — În „Mesaj dinafară” scria: „Excelența Sa Poe-zia/ mi-a spus în șoaptă că ar vrea/ să rămânem între patru ochi…”. Cât de dese erau aceste clipe de inti-mitate cu Poezia? — De obicei, rămânea între patru ochi cu poezia mai mult noaptea. Însă erau și alte clipe când, timidă sau învăpăiată, îi venea în vizită marea Poezie, mai ales în orele de după amia-ză. Simțeam după dispoziția lui că vrea să se retragă și nu-l deranjam. Se supăra dacă era stânjenit în asemenea clipe. Dar treceau două-trei zile și, după ce-i dădea versului un contur definitiv, dorea ca ci-neva să asculte ce-a scris. — Și atunci erați prima cititoare și primul critic… — Cu un zâmbet timid, îmi spunea: „Ia ascultă să vezi ce-am scris”. După un moment de tăcere, mă întreba: „Cum crezi, e bine?”. Încercam să in-terpretez cele auzite, așa cum le înțelegeam eu. Dacă gân-durile și perceperea mea coin-cideau cu ceea ce a vrut să spună el în poezie, ochii îi de-veneau foarte veseli și începea să-mi citească încă o dată ver-surile. În cazul când viziunea mea devia de a sa, atunci co-menta în felul următor: „Pro-babil că se poate înțelege și așa”. — Sub unele poezii stă data de 4 mai. Chiar și ziua de naștere o consacra creației? — Nu-i plăceau zilele sale de naștere și nu-și dorea să fie sărbătorite spectaculos, cu pompă. Modestia l-a carac-terizat și în aceste momente. Probabil, și-a lăsat amprenta și copilăria grea, de mic ne-fiind obișnuit să-și sărbăto-rească ziua de naștere. — Cineva scria că poeții spun minciuni, numindu-le cu seninătate metafore. Din poezia lui Grigore Bos-tan străbate o sinceritate fascinantă. Se identifica cu creația lirică, firea sa adevărată se manifesta la catedră sau mai mult în pagini de poezie? — Am înțeles cât de mult se identifica el cu cele scrise, pregătind pentru tipar un volum de poezii inedite. Am găsit în sertar poezii scrise prin anii ’60-’70, nepublicate până acum, dar pe care și le dorea pentru acest volum de autor. În aceste poezii, păstrate, probabil, pentru un alt timp, îl regăsesc cel mai viu. Dacă vreți să înțelegeți ce trăia și cum percepea Grigore Bostan valorile umane și exis-tența în general, atunci partea cea mai sensibilă și mai nobilă a ființei sale nu-mai în poezie poate fi găsită. Creația lirică a fost pentru el nu numai un examen de conștiință, ci și un dialog permanent cu lumea. Îi regă-sesc în volumul ce-l pregătesc acum pentru tipar toate gân-durile, tot zbuciumul sufle-tesc. Inițial manuscrisul purta titlul „Prima și ultima che-mare”. Pe urmă acesta a fost șters, iar mai jos era scris „A treia chemare”. Mi se pare că-și presimțea plecarea. A pus la punct arhiva de folclor a ca-tedrei, s-a grăbit să-și defi-nitiveze manuscrisul. Am lă-sat cel de-al doilea titlu, înțe-legând că romanul „Eterna-1” a fost prima etapă spre veș-nicie, „Eterna-2” — cea de-a două, iar ca o legătură între proză și poezie va apărea „A treia chemare”. Deocamdată editarea volumului este într-o dilemă, problema financiară rămânând încă nerezolvată. — Am putea spune că versurile din noul volum continuă dialogul început mai înainte cu posteri-tatea? Deoarece „Peisaj virtual”, „Din „Zilnic”, „Poem bucovinean” și, mai ales, „Cu măgarul în spinare” vor fi actuale încă pentru multe generații. În orice caz, cred că și-n secolele următoare românii îi vor citi și cânta poezia, vor tresări de dor, precum astronauții din „E-terna…”, chiar dacă nu vor ști de unde acest „drum de dor le crește sub aripe”. Dar aș vrea să ne oprim la momente de destin din o-pera poetului. Care v-a fost reacția atunci când v-a citit „Cu măgarul în spinare”? Ce se ascunde mai mult printre rândurile acestei poezii — autoironia ori po-vara destinului? — Fiecare purtăm o povară de care am vrea să ne eliberăm, dar nu oricine are curajul s-o recunoască și capacitatea de a se destăinui cu atât talent și fină ironie. Cel care se sacri-fică unei cauze arde, se mis-tuie într-o muncă, poartă și povara altuia, care trăiește mai ușor. Probabil, așa-i și munca la redacție, și în alte domenii. Mi-i greu să fac unele consta-tări despre poezia această concretă. — Atât în versurile scri-se în stil clasic, cum sunt „Ultimul cerb”, „Corbii”, cât și în cele de confi-gurație moder-nă și post-moder-nă, in-cluse în culege-rea „Crono-grame în pia-tră”, in-tuim un patriotism șoptit subtil, dar care răscolește, cultivă cele mai febrile sentimente naționale… — Așa a fost Grigore în viață și așa a rămas în poezie. Con-sidera că patriotismul trebuie simțit cu toate fibrele sufle-tului, trăit în sine, în gânduri și modul de a fi, dar nu în de-clarații lozincarde. Se stră-duia ca existența sa să fie o parte a demnității naționale. — Din aceeași culegere „Cronograme în piatră” se reprofilează un suflet liric obsedat de magia cifrelor, de imensitatea universu-lui, trecerea într-un alt mi-leniu… — În poezie, ca și în proză, a fost atras mereu de eter-nitate, de lumi paralele pe care vroia să le parcurgă cu gândul. Vroia să atingă acel absolut, spre care au aspirat toți poeții șasezeciști. Dar frământat de căutarea drumului spre abso-lut, nu pleca definitiv de pe pământ. Chiar și atunci când tindea spre viitorul îndepărtat al râvnitei eternități, un fir de iarbă sau un simplu gând îl țineau legat de spațiul teres-tru. Și plecarea lui în veșnicie nu-i o plecare totală, precum scrie într-o poezie: „Și dacă iar te va chema să vii/ pe-acest hotar o frunză-nrourată,/ atuncea poate ți-a fi dat să știi/ că n-ai plecat cu totul nici-odată”. — De cele mai dese ori exteriorul este amăgitor. Pentru mine, dar și pentru mulți alții, Grigore Bostan era un om cu picioarele pe pământ, un savant serios, departe de imaginea unui visător. — Nici colegii de-o viață nu-l cunoșteau ca poet. Nu de-mult un student de la filologie, acel Anatol Viere, deseori muștruluit de profesor, a tradus în ucraineană versuri din „Cronograme în piatră” și le-a prezentat decanului Boris Bunciuk. Dumnealui a ținut să-mi mărturisească: „Am lu-crat alături, mi-a fost profesor universitar, dar până acum n-am știut că semnează o poezie atât de profundă și de modernă, că este un poet cu totul neo-bișnuit”. Boris Bunciuk mi-a mărturisit regretul că l-a des-coperit atât de târziu ca poet de factură postmodernă. — Elita intelectuală a-preciază acest gen de poe-zie, dar în sufletul popo-rului vor dăinui versurile în rime clasice din mica plachetă „Poem bucovi-nean”, care cuprind toate durerile și speranțele noastre și cred că sunt la fel de moderne, deoarece înveșnicesc ceea ce ni-i mai scump și drag pe acest pământ. — Așa considera și autorul lor. Conceptul de modernitate pentru el însemna în primul rând ca gândurile și senti-mentele să fie ale timpului pe care-l trăiești. Și poezia de factură tradiționalistă poate fi modernă prin concepția și substraturile ei simbolice. — Sub poezia „Ploaie la răscruce” notează că a fost scrisă lângă Catedrala din Cernăuți, avându-i alături pe Lora, Ana Blandiana și Romulus Rusan. Vă amin-tiți de acel moment, vă re-găsiți și în alte poezii? — Atunci, în 1996, a fost prima venire a Anei Blandiana la Cernăuți. În fața catedralei poeta a avut emoții deosebite, pentru că tatăl ei a făcut teo-logia la Cernăuți și în acest lăcaș avea un fel de ore practice. Părintele ei a suferit mult în timpul regimului ceaușist, a fost deportat în Bărăgan. Îngenunchind în catedrală, Ana Blandiana ne-a zis că aici se păstrează urmele tatălui ei. În ceea ce mă privește, mă regăsesc în multe poezii, mai cu seamă în cele din ciclul ce-l pregătesc acum pentru tipar. — „Totuși e bine aici la noi”, am desprins din rân-durile unei poezii. Aș dori mult să aud și de la dum-neavoastră aceste cuvinte. —Nu știu ce să zic… E bine că existăm, că citim poezii sub surâsul înfloritor al primă-verii. Cred că Grigore Bostan va trăi în dragostea față de plaiul doinelor, cu „lacrima-i ascunsă în cetina unei gene”, așa cum a purtat-o toată viața. Păcat că în Țară se cunoaște puțin din ceea ce se scrie în provincie, în afara României. Avem condeie viguroase care merită să fie cunoscute. Interviu realizat de Maria TOACĂ P. S.: La 4 mai, Grigore C. Bostan ar fi împlinit vârsta de 65 de ani.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: