La masă cu Nețoiu

(Nebunia Maxima) „Dacă nu acționăm, vom avea parte de o tragedie“ (Rodion Cămătaru) Sceptic în privința renașterii Craiovei, Ilie Balaci a intrat și el în joc vorbind recent, în numele unui secretos grup de investitori (în care s-a infiltrat dubiosul Nicu Gheară), de o plănuită cumpărare a unui loc pe prima scenă. Echipa, departe de celebra pasăre Phoenix e mai degrabă, zicea fostul mare jucător, o cioară oltenească. Deci nu se va stinge, putem conchide. Totuși, ne mirăm de proporțiile dramei. Au picat din prima ligă și trupe mai faimoase (cazul Milanului, al UTA-ei, la noi) și nu s-a făcut atâta tărăboi. Retrogradarea Științei se anunță drept tragedie națională! Să fie de vină „sângele prea iute”, cum glăsuia înțeleptul Solomon, primarele urbei, cerșind ajutor de la bunul Dumnezeu?
 

Fiindcă orașul pe care îl păstorește a ajuns, umblă vorba, un spital de nebuni. Toți aventurierii dau declarații, vând și se răzgân-desc, cumpără dar n-au cu ce, în fine întrețin himera salvării fără a mișca un deget. Dl. Antonie Solomon declară că s-a săturat de circ! Îl credem. Iar celebrul Dinel își râde în barbă. Nici campania „Nu Dinel”, pusă la cale de cei de la Prosport, adunând juveții în Sala mare a Teatrului Național pentru a căuta febril soluții nu l-a impresionat. Nea Dinel, considerat „groparul Științei”, a lipsit, fiind învinuit de lașitate. Totuși, să nu uităm, el e omul care a pompat banii. Retragerea lui n-a creat înghe-suială. S-a învârtit pe-acolo și Nețoiu, a dat buzna (ca-n Studioul TVR, pe vremuri) și revoluționarul Mirciulică, dar negocierile au eșuat chiar la moșioara d-ui Dinescu. Dinel, cică, s-ar fi răzgândit. Iar dl Dinescu, apreciind „firea de poet” a lui Nețoiu și, îndeosebi, faptul că nu râgâie la masă (sau după, mă rog) a încercat să-l împace pe jupân cu „fiarele săl-batice” din tribună. Geaba s-a chinuit fostul poet, isprăvile „comandantului” sunt încă vii în memoria fanilor care nu-l mai vor pe-acolo pe cel care, chinuindu-i, a cărat în ograda dinamovistă o întreagă echipă. Cum Peluza Sud, plină brusc de demnitate, a anunțat că preferă retro-gradarea, des-curcărețul Ne-țoiu, reciclat și el ca atâția alții după seis-mul decem-brist, pornit la Craiova în „in-teres de ser-viciu” (ne ex-plica doct Florentin Petre), a făcut pasul îndărăt, după o spectaculoasă încăierare. Noroc că era pe-acolo și bătăușul Dinescu. Ciudatul tandem s-a evaporat, dar Nețoiu s-a înhămat la o nouă misiune: relansarea europeană a dinamoviș-tilor! Era și cazul, după ce Naționalul a risipit haita „câinilor roșii”, lipsită acum de fluierul lui Serea. Partida cu pricina s-a rejucat, putem spune, dar Dinamo, hrănindu-se cu „ficțiunea performanței” (vorba lui Florin Călinescu), e gata să mai pună laba, fraudulos, pe un trofeu. Oamenii lui Landi s-au răzbunat, iar Meme Stoica a rămas cu bănuții în buzunar, gata să joace „2 solist”. Noroc că n-avea, bietul, lichidități! Dând semne că s-a trezit, Craiova a zdrobit, neașteptat, formația lui Gino, în vreme ce poliștii noștri au învins la scor de forfait „des-culții” lui Copos. Lupta se încinge, italienii mișună cică prin țara oltenească; doar capii fotbalului și, pe urmele lor, mitocanii din tribună, printre scuipați și înjurături, ne amintesc unde suntem. Departe de lumea civilizată, bifând – deocamdată – o integrare pe hârtie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: