Pășunile câmpulungene, aprig disputate

> Un om de afaceri și fost consilier local a devenit „stăpân de munte” la Botușul Mare > Prețurile de închiriere licitate au ajuns la 616 mii lei pe hectar > Nemulțumiți sunt crescătorii de animale obișnuiți, care vor trebui să plătească aproape dublu pentru a duce vacile pe munte în această vară La Primăria municipiului Câmpulung Moldovenesc a avut loc, ieri, licitația pentru închirierea trupurilor de pă-șune proprietatea municipiu-lui în vederea organizării de văcării și stâne. Comisia de licitație, condusă de vice-primarul Ovidiu Tudorici, a avut o misiune dificilă, pentru că unii dintre gospodarii participanți păreau foarte deciși să se răfuiască unii cu alții, chiar dacă licitația a fost programată în Săptămâna Mare.
 

De altfel, ca să nu se afle cât de înverșunați au fost în Postul Mare și cât de crunt s-au amenințat unii pe alții, unii dintre cei prezenți au cerut chiar ca licitația să se deruleze fără public și mai ales fără prezența presei. Viceprimarul Tudorici a insistat însă ca licitația să fie ținută conform legii, să fie publică, și a făcut apel la eventualul bun-simț al participanților. De dragul localnicilor, s-a stabilit și un plafon maxim al licitației, de 12 pași de ofertă. Pasul la ofertă s-a hotărât să fie 10 la sută din prețul de pornire a licitației. Încă de la început, vice-primarul Tudorici a dorit să se consulte cu cei prezenți asupra unei chestiuni aparent amuzante: dacă este sau nu o junincă vacă cu lapte. Proble-ma s-a dovedit mai serioasă decât pare și chiar a întors, la un moment dat, rezultatul licitației pentru unul dintre trupurile de pășune, după ce junincile au fost considerate vaci cu lapte. Situația s-a înregistrat pentru Văcăria I Obcioara, unde au concurat fostul consilier local Gheorghe Ștefureac și gospodarul câmpulungean Mihai Nisioi. Cei doi au pornit de la 280 mii lei pe hectar și au ajuns, ambii, la 588 mii de lei pe hectar. În aceste condiții, rezultatul a fost decis de un punctaj pe baza numărului de animale. Inițial, a fost declarat învingător Ștefureac, dar Ni-sioi a invocat discuția despre juninca „decretată” vacă, iar astfel s-a impus o recalculare a punctajului și Ștefureac a fost învins. Fostul consilier local, un prosper om de afa-ceri localnic și, de un an, de-ținător al unei ferme cu 20 de taurine de rasă superioară, nu s-a dat însă bătut. El a par-ticipat la licitarea a nu mai puțin de 6 trupuri de pășune și și-a adjudecat pe cel de la Botușul Mare, cu 399 mii lei pe hectar, în dauna lui Nisioi Victor, care utiliza de 15 ani această pășune. Deși Ștefureac a câștigat absolut legal în-chirierea acestei pășini, gos-podarii localnici au protestat și chiar l-au amenințat, pe motiv că Ștefureac are și alte afaceri, în timp ce baciul în-vins în licitație rămâne fără nici un venit, dacă nu mai poate folosi stâna. Merită menționat însă că marele învingător la licitația organizată la Câmpulung Mol-dovenesc este Petru Erhan. El a câștigat două trupuri de pășune, Obcioara-stână și Crețe Aramă. Pentru Obcioa-ra-stână, ambii ofertanți, Pe-tru Erhan și Traian Piticari, au ajuns la suma cea mai mare din licitație, de 616 mii de lei pe hectar, iar câștigătorul a fost decis la punctajul pentru număr de animale. Imediat după ce a ajuns la cel mai mare preț al licitației, același Petru Erhan a reușit să câștige și cu cel mai mic preț al zilei, 220 mii lei pe hectar, pășunea de la Crețe Aramă. Discuții aprinse au fost ge-nerate și de faptul că la lici-tație a participat și un pădurar, Nicu Vranău, care a licitat pășunea Hagimiș, împotriva contracandidaților Petru Erhan și Vasile Alboi Șandru. Iritat tot pentru că pădurarul, care are și altă slujbă, dorește muntele, dl Alboi Șandru a revărsat puzderie de acuzații asupra pădurarului, pe care l-a acuzat chiar de furt. Licitația a fost câștigată de gospodarul Alboi Șandru, după ce Erhan s-a retras. Ceilalți câștigători la lici-tație sunt Grigore Crăciunescu (Popii Rarăului, 275 mii lei pe hectar), Lițu Grigore (Si-midești, 275 mii lei pe hectar), Piticar Ioan (Văcărie II Obcioara, 308 mii lei pe hec-tar), Lițu Maria (Văcărie 3 Obcioara, 308 mii lei pe hectar) și Mîndrilă Păltinaș (Văcărie 4 Obcioara, același preț pe hectar). Sumele mari licitate de noii stăpâni de munte au nemul-țumit proprietarii de animale din public, care estimează că, în aceste condiții, organizatorii de stâne și văcării vor trebui să perceapă, în acest an, de la posesorii de animale, prețuri de aproximativ două ori mai mari pentru vărat. Viceprimarul câmpulun-gean Ovidiu Tudorici este însă mulțumit de felul în care a decurs până la urmă licitația, în pofida momentelor tensionate. „Am încercat să lici-tăm toate criteriile din punct de vedere al legii, dar, în a-celași timp, am ținut cont și de părerile gospodarilor, oamenilor din Câmpulung, care trebuie în continuare să își crească animalele pe pășunile Primăriei municipiului Câmpulung Moldovenesc”, ne-a declarat, la finalul licitației, viceprimarul Tudorici.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: