Arta de a trăi

Un reputat critic literar își exprima într-o emisiune tv. admirația față de un meseriaș, și anume instalatorul blocului. Acesta intervenise pentru o reparație necesară undeva prin universul casnic. Criticul arăta că lumea este plină de ‘’savanți’’, de doctrine, de teorii stufoase, dar respectul pentru lucrul temeinic făcut rămâne într-un con de umbră. Privind în jurul nostru, devenim din ce în ce mai neajutorați. Sufocați de teoreticieni, de oameni cu pretenții gonflabile, ca să zic așa, nu mai facem față realităților prozaice. Acest gând mi-a venit în minte zilele trecute căutând și eu, ca tot omul, un instalator.
 

Mălina Anițoaei

L-am găsit pe Florin Ungureanu, angajat la SC Servicii Comunale  Rădăuți. Iar dacă acest spațiu a fost de obicei alocat unor personalități ori fapte de excepție, se cuvine ca astăzi, în Vinerea Mare, să ne întoarcem cu gândul la el, la micul meseriaș, omul acela de care avem nevoie uneori ca de aer, omul dibaci, răbdător și serios. Așa este și tânărul Florin Ungureanu care, prin stilul de lucru, te face să-ți amintești de meș-teșugarii din trecut, oameni care-și înnobilau meseria. Din nefericire, meseriașii autentici sunt aproape pe cale de dispariție. Un domn mai în vârstă, de profesie pantofar, spunea cândva cu amărăciune că nimeni nu mai vrea să facă ucenicie și, încetul cu încetul, pantofarii vor dispărea. Instituțiile fabrică intelectuali care învață pentru școală, nu pentru viață. Rata șomajului este socotită rana vie a tine-retului. Snobii bat cu pumnii în masă și spun că în România nu există locuri de muncă. Titrații preferă să moară de foame decât să se descalifice… Florin Un-gureanu le poate demonstra că poți fi respectat, chiar dacă ești un simplu instalator. Cultură înseamnă la urma urmei și arta de a trăi cu demnitate.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: