„O echipă completă, îmbinând tinerețea cu experiența și maturitatea politică”

Social-democrații au optat pentru schimbare

Congresul PSD a adus o mare surpriză: „titanul” Ion Iliescu a fost oprit din cursa pentru câștigarea unui nou fotoliu de președinte al partidului de mai tânărul Mircea Geoană, fost ministru de externe în perioada 2000-2004. Delegația de la Suceava, una dintre cele mai numeroase din sală, s-a bucurat, se pare, de o atenție mai mare din partea lui Mircea Geoană și a lui Adrian Năstase, motiv pentru care – desigur, pe fondul unor opțiuni de fond – a și votat în consecință. A câștigat Mircea Geoană sau a pierdut Ion Iliescu? A fost un vot negativ la adresa fostului președinte al României? Se vrea cu adevărat reformă în PSD? Ce va aduce cu sine schimbarea de mentalitate în partid? Va conduce dl Geoană PSD sau, de fapt, dl Năstase este cel care conduce? Acestea sunt întrebările pe care le-am adresat unui număr de patru membri marcanți ai PSD Suceava.
 

Iată răspunsurile: GAVRIL MÎRZA (președintele Organizației Județene Suceava a PSD): „Alegerea domnului Geoană a fost o manifestare a voinței celor prezenți la Congres de a găsi formula cea mai bu-nă, de a aduce un plus de imagine, cu noi persona-lități în fruntea parti-dului. Și, dacă ținem cont nu numai de schimbarea la vârf, aș aprecia echipa de vice-președinți care a ieșit învin-gătoare, inclusiv pe se-cretarul general al partidului, dl Miron Mitrea, persoană cunoscută datorită calităților sale de bun organizator. Mizez în continuare pe experiența politică și pe înțelepciunea domnului Iliescu de a lua lucrurile așa cum au ieșit în Congres, pentru că, în fond, a fost un vot democratic, conform statutului, și, în asemenea condiții, dl Iliescu se va bucura de aprecieri în continuare ținându-se seama de tot ce a făcut domnia sa pentru partid. Congresul a considerat însă că e momentul să câștige dl Geoană, ale cărui calități și carismă sunt recunoscute; am considerat că este momentul să se acorde încredere și altor oameni.(…) PSD va fi condus de o echipă stabilită de Congres. Eu consider că cei trei – Geoană, Năstase și Mitrea – vor face o echipă completă, îmbinând tinerețea cu experiența și maturitatea politică.” ROMAN STECYK (membru în Comisia Națională de Integritate Morală și Arbitraj, fost președinte executiv al Organizației Județene Suceava a PSD): „Alegerea noului președinte a fost firească și spre binele partidului și cred că s-a făcut în ideea constituirii unei noi echipe. La foarte multe dintre variantele vehiculate pentru conducerea PSD, exista și ideea ca dl Iliescu să piardă; această pierdere nu era însă categorică. Dl Iliescu a pierdut pentru că, poate, timpul lui a trecut.(…) Sub nici o formă nu cred că vor exista demisii din partid după aceste alegeri. Ba, din contră, partidul va cu-noaște o unitate la toate nivelu-rile. Oricare dintre cei doi lideri era bun. Marele beneficiu este că s-a constituit, într-adevăr, o e-chipă și nu va fi nici o pro-blemă pentru partid.” IULIAN BĂNCESCU (se-cretar executiv al PSD Su-ceava): „Am asistat poate la cel mai interesant Congres al partidului. Cred că vântul schimbării în PSD se va simți cu adevărat până în cea mai mică organizație. Toată lumea se simte acum mobilizată.(…) La Congres s-a votat pentru curățenie în partid. S-a votat pentru ca PSD să aibă o imagine curată, și nu una dis-cutabilă. Ceea ce-l recomandă pe dl Geoană este că nu a apărut nici în scandal de pre-să, nici în afa-ceri du-bioase, nici cu prieteni arabi și așa mai depar-te.(…) Oamenii noștri, la un moment dat, intraseră într-o stare de apa-tie, o stare de noncombat; cred că, dacă tonul este dat de la București așa cum trebuie, și cei din județe vor avea curaj să iasă la luptă și să taxeze tot ce face la ora asta Alianța D.A. Mi-aș dori însă ca, Doamne ferește, să nu existe gânduri de sciziune în partid. Tonul Congresului a fost unul foarte critic, însă critici bine argu-mentate, ceea ce a fost o premieră.” OVIDIU DONȚU (ex-lider județean al TSD): „Eu consider că Ion Iliescu a primit destule semnale că va fi respectat în continuare, în calitatea sa de președinte fondator al partidului, dar cred că a primit și suficiente semnale în timpul discuțiilor pe care le-a avut că lumea dorește, în acest moment politic, o schimbare. Și cred că această schimbare este be-nefică pentru tot ceea ce înseamnă activitatea politică viitoare a PSD. (…) După părerea mea a fost un cumul de vot pro pentru Mircea Geoană, cu un cumul de vot negativ pentru dl Ion Iliescu, iar din câte mi-am dat eu seama, foarte mult a con-tribuit acea gafă prin care i s-a adresat domnului Adrian Năstase, la început, cu ape-lativul «tovarășe». Atunci am simțit o rumoare în sală, pe care aș compara-o cu cea din zona revoluției din ’89.(…) Cred că semnalul cel mai evident al acestui Congres este faptul că vremea conducerii indivi-duale în PSD a a-pus. E-chipa de vicepre-ședinți este una capabilă să lu-creze împre-ună, să disemi-neze activitatea politică a par-tidului mult mai perfor-mant.”

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: