Dialog cu noul director al Bibliotecii Suceava, drd. Gheorghe Gabriel CĂRĂBUȘ

Omul care vrea să ne ducă biblioteca în occident

Dacă toți munții ar fi cărți, toate lacurile cerneală, toți copacii condeie, și încă n-ar ajunge pentru a descrie toată durerea lumii. Jakob Bohme. Așa a vorbit omul acela ex-cesiv de mintos. Noi voim a vedea și a conduce, ceva din chestiile astea, pe ulicioara noastră. Cu atât mai nimerit cu cât, mâine-poimâine (perioada 18 – 23 Prier), vom a-vea o săptămână întreagă închinată CĂRȚII. Și hai să vedem împreună ce și cum la Biblioteca Județeană. Care unitate intens culturală, cum îi șade bine, are de mai deunăzi un comenduitor nou. Nou și june (30 de anișori etate), te-nace aspirant doctor în științe geo-istorice și suceveanul care vrea să bage Biblioteca Bucovinei “în Europa”. Hai atunci să vedem ce spune și omul nostru…
 

Uite Gheorghe, nu e… – Cine sunteți și ce vreți de la noi? Pardon, de la … Carte… – Mă numesc Gheorghe Ga-briel Cărăbuș. Și insist pe Ga-briel, pentru că mai tot timpul am fost preluat cu Gheorghe Cărăbuș. Nu că nu mi-ar fi drag numele, dar mai folosit e ăstălalt, de Gabriel. Dacă ci-neva m-ar striga pe stradă “Gheorghe”, aș zice că nu-i vorba despre mine. M-am născut la Preutești, sat la vreo 10 km de Fălticeni, școala primară am urmat-o acolo în sat, generala la comună, liceul la Grupul Școlar nr. 1 Fălti-ceni; am urmat facultatea la Suceava… – Ce? – Facultatea de Istorie și Geografie, promoția ’99. A ur-mat înscrierea la doctorat (în anul 2000), fiindcă am con-siderat că-mi place istoria și nu e suficient facultatea, că trebuie să merg și mai mult… – Pe unde suntem cu doctoratul? – Urmează, în noiembrie, să dau ultimul referat și examen, iar pe urmă lucrarea finală. Între timp, lucrând și la Bibliotecă, având contact și cu instituțiile de cultură la nivel județean, lucrând la Bibliotecă din 1999 (am lucrat și-n învățământ, am tras și concluzia – așa, într-un spirit european, a te specializa în mai multe domenii –) în 2002, am luat decizia să încerc ceva mai mult, să-ntrerup doctoratul și să-ncerc și-n afară (am fost admis) și pe urmă, în 2003, am absolvit un masterat la Institutul European din Basel (Elveția), pe integrare europeană (politică, drept și economie). Întorcându-mă-napoi, am zis că e bine să pun osul, cât se poate, la a transforma Biblioteca Suceava într-o bibliotecă de tip occidental… – !?! – E clar că acest lucru se poate face și din poziția de simplu executant, dar mult mai ușor este atunci când ești în funcție de conducere… – Nu-i, acolo, un ambiț prea temerar? Ce vârstă avem? – 30! N-am considerat că este o simplă ambiție personală, fiindcă am considerat că mă recomandă pentru așa ceva pregătirea mea, rezultatele de când lucrez la bibliotecă, rezultatele personale, ca să zic așa, doctoratul, masteratul… Niciodată nu am făcut ceva ca să mă fac de rușine, să fac un simplu lucru, încerc întotdeauna să fac totul cât mai aproape de perfecțiune (bineînțeles că așa ceva nu există!), dar să fac totul cât mai bine și lucrul ăsta să fie acceptat de colegi, de instituțiile cu care conlucrăm, de oamenii de lângă noi, din comunitate… Lucrând în acest spațiu, am considerat că trebuie făcut ceva la modul acesta: de a aduce biblioteca spre mileniul 3, de a pune la dispoziție servicii noi – servicii care să atragă publicul cititor și utilizator către instituția noastră… – E tare frumos ce povestim! Cum să ne facem cu mai mulți cititori, într-o epocă… oarecum ostilă. Când cititul, faină de tot zăbavă, pe vremea cronicarului, a cam pierit din repertoriul preocupărilor curente… Din păcate… – Banul ar putea rezolva acest lucru. O carte bună costă. Acest lucru înseamnă buget. Bugetele, în ultimii ani, nu au fost extraordinare. Nu avem bugete care să ne permită să achizițio-năm tot ceea ce am vrea noi. Facem o triere, sunt anumite cărți pe care le-am dori și nu mai avem bani la sfârșit de an, nici în cursul anului (trebuie să defalcăm banii pe trimestre), bani suficienți ne-ar duce spre atragerea publicului, care public nu-și mai poate permite să cumpere carte. Din păcate! Din păcate, cartea este scumpă, condițiile de trai din România sunt grele, neputând cumpăra acea carte, omul vine la bibliotecă să citească de plăcere; publicul “de specialitate” (elevi, studenți, pro-fesori…) ar veni spre bibliotecă. Când eram student… – …și Universitatea are una din cele mai valoroase biblioteci! Grație dnei Iordache… – Exact! Erau tot timpul la sala de lectură, așaa, un rând de 5-6 studenți, restul… pauză. Acum, fiind eu doctorand, merg de multe ori acolo (fiindcă nu toate cărțile se găsesc aici), trebuie să ajung și la Iași, și la București…, vreau să spun că mult mai mult public. De ce?! Pentru că, între timp, la dânșii publicul s-a mărit ca număr, e adevărat, și la noi, dar nu în același ritm cu Universitatea. Universitatea s-a axat pe un lucru clar, specia-litățile Universității trebuie să cheltuie banii și nu literatura de plăcere, aceasta nu-i interesează, au mers pe profilele existente și asta a dat rezultate. Noi, ca Bibliotecă Județeană, nu ne permitem să ne axăm numai pe anumite domenii… Cine n-are bătrâni… – De ce vrea un om de 30 de ani – pot să vă spui așa !? – să se facă director? Mare gheșeft… – O întrebare grea pentru mine! Nu știu! Am considerat că la Bibliotecă este nevoie de cineva cu spirit tânăr, care să aducă noul în această instituție. Biblioteca a avut directori în vârstă, știe toată lumea, dl Satco, dl Pânzaru…(– Ce concurență ați avut pe funcție? / – N-a mai fost nimeni.)… oameni care au trecut în etapele vieții lor prin foarte multe etape de transformare a bibliotecii. Au adus noul la vremea respectivă, dar noul, în capul dânșilor, s-a referit la anii ’90. Noul – e clar că ei nu-l mai puteau reprezenta la nivelul anului 2005! Unchiul meu este un tip… – Contează faptul că sunteți nepot de cogeamite demnitar (fie și fost), Ghiorghi Prisăcaru ? – Nu, nu! Asta pot s-o spun cu mâna pe inimă, după cum se poate și constata practic. Eu am ajuns director în momentul în care unchiul meu nu mai era pe liste, nu mai era senator (încă mai era?!), dar practic se știa că nu mai este candidat, se știa că nu va mai fi senator… Eu vreau să vă spun un lucru: unchiul meu este un tip care spune lucrurilor pe nume, iar mie mi-a zis: “Trebuie să muncești ca să obții ceva!”. Nu numai mie, și fraților mei, lucru care se poate constata. Mai am doi frați și-o soră, toți sunt în zonă, la țară. Unul din ei lucrează la primăria din Preutești, sora este pensionată acum pe caz de boală, în Hârtop, iar celălalt frate este chiar acolo, aproape de părinții mei – și unchiul nu a încercat niciodată ca să influențeze… – Se mai citește? Care-i pulsul? – Avem în jur de 15 mii de cititori pe an, ceea ce însemnă o frecvență zilnică de 635 de cititori (16 volume / cititor pe an); 245 de mii tranzacții la împrumut; 163 de mii – vizite la bibliotecă, 15.800 utilizatori activi… – Și biblioteca… Ce zestre are ? – 350 de mii de volume, o cifră onorabilă… – Așa să vă ajute…. A consemnat D. BRAD

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: