Școlile sucevene vor mai multe zile libere de Paști

< Unele școli au solicitat IȘJ 1-2 zile înainte, iar altele, după Paști < Cererile lor vor fi supuse discuțiilor CA al IȘJ Inspector general-adjunct al IȘJ Suceava, dl Neculai Barbă, a informat ieri că unele școli din județ au solicitat IȘJ prelungirea mini-vacanței de Paști cu două-trei zile, înainte sau după ziua de luni, aprobată oficial de minister, dar solicitările vor fi supuse discuției CA al instituției.
 

„Unele școli solicită 1-2 zile, marți și miercuri, altele două zile în avans, joi și vineri. Ca motivație directorii spun că, înaintea Paștelui, elevii sunt reținuți de familie pentru ac-tivități specifice pregătirilor, iar după Paști vor liber pentru că pleacă în alte localități sau doresc să sărbătorească în familie, mai mult timp. Dar nu ne permitem să luăm astfel de de-cizii, fiindcă trebuie rezolvată problema recuperării orelor. Aceste solicitări le vom discuta în CA”, a precizat dl Barbă. Domnia sa a adăugat că „foarte probabil” va rămâne valabilă decizia ministerului ca numai ziua de luni să fie liberă pentru elevi. În legătură cu același subiect, însă, Biserica Ortodoxă pe Stil vechi se întreabă dacă Paștele catolic e mai important decât cel ortodox, problemă pusă strict din perspectiva vacanței elevilor înainte și după Paști. Marile slujbe ce se oficiază în Săptămâna Patimilor rămân importante și pentru elevul ortodox practicant. Că tot se face religie în școală… Ni se pare o atitudine motivată, iar, dacă autoritățile gândesc ca înainte de 1989, atunci zilele libere dinainte de Paști ar putea fi considerate drept practică… la religie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: