Omul cu păstrăvii

Gheorghe Poenaru este un gospodar din comuna Fundu Moldovei. La cei 67 de ani, poate spune fără exagerare că are cu se lăuda. A fost și sa-lariat, timp de 30 de ani. Acum este pensionar, dar nu stă degeaba o clipă. Își amintește că a pornit în viață de la mai nimic, dar astăzi este un ade-vărat fermier, însă spune că oamenii ca el au nevoie și de ajutor. „Ce să zic, ne trebuie ajutor. Nu ajutor doar în bani. Avem aici și pe dl ing. Mircea Matei, care ne ajută cu sfaturi, cu idei… Ne trebuie ajutor de la oameni cuminți, oameni cu școală. Degeaba cari un lemn ca prostul și îți rupi spinarea, când trebuie studiat cum să pui lemnul ca să fie mai ușor”, spune dl Poenaru.

 

Fermierul crede astăzi că el și ai lui au reușit în viață și pentru că au ascultat de tatăl lor. „Tata a fost sever, sever… Dacă a spus ceva a doua oară, apoi noi ne-am dus desculți iarna! Am învățat să fim toți oameni cum trebuie, să ne fa-cem treaba. Eu acum am 22 de viței cumpărați de la cei care au adus vaci din Austria. Eu am cumpărat. Cele mai multe dintre vitele mele sunt din rasa Brună, mai am și vreo câteva Pinzgau și Bălțate. Mai am și ale mele 10 vaci de lapte, sortate. Bune vaci! Dintre cele mai bune de aici. Și grajduri am, 9 grajduri. Teren? Ca să vă spun așa, adevărat, cu trei prăjini de pământ m-am însu-rat. Acum trebuie să mă gân-desc mult cât am… Am vreo 60 de hectare. Trebuie să îți faci îndemâneli bune, ca să ai, și în rest eu nu am probleme. Fetele mele sunt obișnuite, să-nătoase, ginerii la fel, vara ne putem sui la munte. Laptele îl dau la fabrică, unde am și lu-crat 32 de ani. De 5 ani sunt pensionar, dar nu stau degea-ba. Am treabă pe dealuri, mă duc…” Pensionarul nostru arată cu cel puțin 10 ani mai tânăr de-cât spun actele și afirmă răs-picat că se simte sănătos și puternic. „ Am 67 de ani, dar mă simt sănătos. Am un prie-ten, Radu Florescu, doar este și acum și vă poate povesti și el… L-am trimis la deal, să își ia un caș, că făceam caș în tot anul. Vine gâfâind și îmi spune că, dacă știa, se lăsa păgubaș de cașul meu. Îmi venea să râd și i-am spus că eu sui de 10 ori dealul. El mi-a spus că e normal, pentru că eu sunt mai tânăr. Dar noi suntem de o seamă”, ne povestește gospo-darul zâmbind. A umblat prin lume, gos-podarul nostru, cât și-ar dori alții să umble. Nicăieri nu i-a plăcut mai mult ca acasă și în nici un caz nu ar vrea să tră-iască în Olanda. Preferă să stea mereu în munții noștri, unde totul este sănătos și îl menține și pe el așa. „Eu nu aș rezista dacă m-ați ține undeva, în București. Am umblat prin toată țara asta și prin alte țări. Am fost și în Olanda, am stat două săptămâni. Dacă mai stăteam o săptămână, eu pie-ream. Mâncarea lor e leșinată, de ferească întâmplarea! E tratată, nici cartofii nu au gust. Ce mâncam mă leșina și eram gata de zile, de m-am rugat de flăcău să mergem acasă, că eu abia mă clătinam de ici până acolo. Aici, la noi, când intri în Suceava asta, altfel sufli. Mai ales la obcini, ce aer este și ce apă bună, de nu-ți trebuie nimic! Și asta de pe copaci, «mesteacă», așa cum îi spu-nem noi, e sănătate curată. Noi mestecăm rășina asta de mici copii și e foarte sănătos. Mie îmi este milă, când văd la televizor, de omenirea asta, de tineret… Eu, de mic copil, mergeam la stână. Am avut 160 de oi, dar le-am dat pe urmă, că nu avea cine sta cu ele. Aveam și câini bățoși, iar când veneam de la stână, mă apucam la trântă. Eram micuț, dar vârtos. Și acum țin minte cum trăiam, iar grosciorul de pe lapte parcă îl am în piept și acum. De tânăr, câte o lingură din acela, măi băiete măi, îmi dădeau așa și bun mai era!” Gheorghe Poenaru s-a ocu-pat mereu de brânzeturi. Asta a fost, cum s-ar spune, me-seria, dar omul are și două pasiuni de timp liber: albinele și păstrăvii. Are o păstrăvărie a lui și nu a uitat nici rostul albinelor. La păstrăvi, practică și un fel de… inseminare in vitro. E drept că înlocuiește eprubeta cu un lighean, dar rezultatele sunt optime. „Am fost în Olanda și am văzut niște brânzării acolo, dar mai aveau oamenii și altceva pe lângă ele, erau pe marginea apei. M-am dat eu sus acolo la obcină, mi-am făcut pe două izvoare o stână și de la izvoarele acelea, de la stână în vale, mi-am făcut trei iazuri. Cu peștele e mai ușor, nu ai așa multe treburi și e sănătos. Izvorul, mai ales, trebuie folosit. Cu peștele este și o frumusețe, e și sănătate curată. Soacră-mea, care are 94 de ani, dacă mănâncă un păstrăv de munte, linge și ciolanele. După ce am prins dragoste, mi-am făcut și în râpă, mi-am făcut și dincolo… Am 13 iazuri. Trebuie ambiție! Dumnezeu dă, dar nu îți bagă în traistă. Am un incubator de pește, cu izvorul puternic. Acolo am cazane din astea, de metal, blănite cu lemn în interior. M-am obișnuit să mulg peștii. Fântânelul toamna, prin noiembrie, Curcubeul prin aprilie, mai. Într-o farfurie mulg icrele de la fe-mele, iar pe urmă lăptișorul de la masculi. Amestec, se fecundează, le pun în incubator cu oxigenare, cu apă, și în 2 luni iau ființă. Am văzut asta la televizor și am citit și în cărți”, spune gospodarul. Gheorghe Poenaru recunoaște că ambiția a fost principalul său stimulent în dezvoltarea fermei. „Dacă nu e ambiție și plăcere, nu faci ni-mic. Cu bunăvoință faci totul. Eu mi-am cumpărat cândva clarinet. Numai nu puteam să învăț să cânt! Am mers la unul și mi-a arătat invers, credea că îi iau meseria! Din ambiție am învățat să cânt și am fost muzicant, am câștigat bani. Acela nu a cântat… Nu e bine să fim egoiști, e bine să ne învățăm unul pe altul, să ne ajutăm, să ne ridicăm”, ne-a mai spus Gheorghe Poenaru.