Autoritățile sucevene cunoșteau activitățile ilegale ale lui Omar Haissam

Conform liderului sindical Gheorghe Vlădău, încă din 2001

Gheorghe Vlădău, liderul UJSL Suceava, declară că activitățile ilegale ale siria-nului care ține prima pagina a ziarelor centrale, Omar Haissam – implicat, potrivit Președinției României, sau cel puțin cu legături în răpirea celor trei jurnaliști români la Bagdad – și al cărui dosar de evaziune fiscală (în ceea ce privește una dintre cele două firme sucevene ale sale, Bucovina Enterprises din Vatra Dornei) se află încă de săptămâna trecută pe masa Direcției de Investigare pentru Crimă Organizată și Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost cunoscute în amănunt de autoritățile sucevene ale anilor 2000 – 2004. Gheorghe Vlădău
 

. „Expert”, grație demersurilor de tip sindical angajate de-a lungul vremii mai ales în ce privește a doua societate din județ a sirianului, Best Wood din Moldovița, (devenită apoi Best Forest, cedată sub a-ceastă titulatură unui alt si-rian, Nabil Issar – n. red.), Gheorghe Vlădău ne-a spus: „Referitor la Best Wood Mol-dovița, autoritățile din județ au fost înștiințate nu o dată de ce se petrece acolo. Încă din 2001. Societatea funcționa cu nerespectarea crasă a legilor ce țin de codul muncii, de demnitatea salariatului. Din câte știu, au luat și amenzi, la vremea respectivă, de 175 de milioane de lei de la ITM și alte organisme. Totuși, deși în 2004 existau nu mai puțin de 92 de dosare de conflicte de muncă, dintr-un număr de 230 de salariați, de la nivelul Prefecturii nu s-a făcut decât să se instituie comisii peste comisii de verificare. Până la urmă au lăsat-o moartă-n păpușoi. Ba chiar, la un moment dat, ni s-a spus că nu e bine să deranjăm investitorii străini”. Dosarul Bucovina Enterprises a fost remis Bucureș-tiului cu discreție maximă și prudență de către filiala locală a direcției, după ce șefii acestui organism au decis că neînceperea urmăririi penale dictate în urmă cu un an de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei (vizând o evaziune fiscală de 2,5 miliarde lei) e de dome-niul verificărilor superioare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: