Un anunț dur

În agricultură vor fi luate măsuri nepopulare

Ministrul agriculturii, dl Gheorghe Flutur, a declarat duminică, la Suceava, că în perioada următoare în acest domeniu vor trebui luate „și măsuri nepopulare” arătând că „vremea cecurilor în alb a trecut”. Domnul Flutur a spus, în cadrul Conferinței municipale de alegeri a PNL Suceava, că Ministerul Agriculturii va trebui să finanțeze investiții în dezvoltarea sectorului agricol. „Vremea cecurilor în alb pe care să le dăm tuturor în mod egal a trecut.
 

Noi va trebui să finanțăm pe obiective clare și în special pe investiții. Acest lucru l-au făcut și polonezii, ungurii și cehii și acum, trecând hop-ul, le mulțumesc celor care au avut curajul”, a spus Gheorghe Flutur. El a arătat că un ministru al Agriculturii în perioada de tranziție ar trebui ca din primul salariu să-și cumpere „vestă anti-ouă și anti-roșii”, pentru că este obligat să adopte măsuri nepopulare. „Suntem obligați să investim în ferme, pe obiective clare și nu pe porumb care să stea în coșere și nu are piață de desfacere”, a precizat ministrul Agriculturii. În altă ordine de idei, el a spus că foștii guvernanți uită că, în 2004, România a fost cel mai mare importator de produse alimentare din țările CEFTA. Ministrul a adăugat că vor fi puse în aplicare programe de finanțare pentru tineri, acesta fiind unul dintre obiectivele sale. Domnul Flutur a precizat că tinerii trebuie să fie sprijiniți și ca beneficiari ai reducerii de impozite.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: