Frasin – o urbe cu multe priorități

Deși are aspirații de localitate cu statut de oraș, Frasinul nu a avut, până nu de mult, telefon la Primărie. Acum are și telefon, și fax, și telefoane mobile, și calculatoare. Și asta pentru că, aici, în fruntea obștii, a fost ales un om vrednic, ing. Mircea Dan Gingolia, silvicultorul din planurile căruia refacerea așezării din multe puncte de vedere, dar mai ales ecologică, a devenit o prioritate. Sunt multe de făcut la Frasin, poate și de aceea agenda de lucru a edililor de aici este foarte încărcată.
 

Frasin

Finalizarea lucrărilor de la stadion și de la remiza p.s.i., alimentarea cu apă și introducerea canalizării la Școala Plutonița, repararea căminului cultural din același sat, ecologizarea pâraielor și a altor zone, întreținerea pășunilor și, nu în ultimul rând, refacerea punții de peste râul Moldova sunt doar câteva dintre așa-zisele priorități. Când primarul se ocupă de o anumită lucrare, viceprimarul Gheorghe Rusu „ține aproape” cu alte investiții sau treburi gospodărești. Și una dintre aceste „probleme” foarte stringente este puntea de care vorbeam mai sus, folosită de foarte multă lume. De când a venit, anul trecut, o „tornadă” înfiorătoare și a rupt totul în cale, puntea a fost distrusă, iar cei ce trebuie să ajungă pe celălalt mal al apei se chinuie cu o scară pentru a escalada distrusă. Deocamdată, cert este că a fost întocmit un deviz de 400 milioane de lei ce vor fi investiți aici. Pentru edilii orașului Fra-sin priorități reprezintă și o serie de probleme legate de cele 4 biserici existente pe ra-za localității. Dacă locașul de cult aparținând catolicilor (aici trăiesc circa 30 de familii de nemți) a fost bine pus la punct, cu încălzire centrală, instalație de radioficare mo-dernă etc., celelalte biserici parcă rămâneau în urmă. De aceea, Primăria s-a implicat în ajutorarea lor cu materiale de construcție și cu fonduri bănești. Astfel, Biserica din Frasin și-a confecționat două clopote, și-a construit un praznicar și o casă mortuară în cimitir. În curând, urmează să-și refacă clopotnița și să-și toarne un clopot Biserica din Doroteia. Lucrări importante s-au efectuat și la Biserica din Bucșoaia. Preoții parohi de pe raza așezării au fost întot-deauna consultați în privința problemelor cu care se con-fruntă, primind – după cum se vede, sprijinul solicitat. Frasin. Un oraș nou, pe care statutul de urbe îl obligă să-și schimbe tot mai mult înfățișarea, să-și creeze con-dițiile necesare pentru ca lo-cuitorii să poată spune, fără rețineri, că „trăim în oraș”. După cum recunoștea și pri-marul Mircea-Dan Gingolia, ușor nu este deloc pentru a ajunge la această performanță, iar din taxe și impozite nu se poate realiza mare lucru. Care ar fi, atunci, sursele în care oamenii să-și pună o speranță? Câteva sunt. În primul rând, Primăria din Frasin a fost pusă în posesie cu 300 hectare de pădure, care, îngrijită și ex-ploatată corespunzător, va aduce oarece venit comuni-tății. Dezvoltarea unor activi-tăți economice (acum, se pun bazele unui depozit de ma-teriale de construcții), buna funcționare a unor societăți comerciale, unde oamenii să-și găsească locuri de muncă și care să contribuie la vistieria așezării, vor fi alte căi de dez-voltare a urbei. O urbe pe care frăsinenii o vor mai frumoasă, mai atrăgătoare.

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: