Proprietarii de garaje suprataxați vor primi înapoi banii achitați în plus

> Cu toate că au avut parte de un adevărat calvar birocratic, vina întârzierii neaparținându-le, toți cei de bună credință sunt obligați să plătească chirii suplimentare de milioane de lei > La un moment dat, păgubiții din zona „Cartodrom” intenționau să acționeze în instanță instituțiile care i-au lezat în dreptul legitim de ale fi rezolvate în timp util solicitările Proprietarii de garaje construite cu depășirea suprafeței autorizate, dar care au fost de bună credință, se vor bucura de clemența autorităților locale. Deliberativul municipal a hotărât ca persoanele care au demarat procedura de reautorizare încă de anul trecut și care, din cauza demersurilor birocratice, au intrat în posesia prețiosului document după 1 ianuarie 2005, să nu mai plătească o suprataxă de 35.000 de lei pe metru pătrat.
 

Anul trecut, aleșii locali de-ciseseră ca, în cazul în care noua au-torizație nu va fi obținută până la 31 decembrie 2004, proprietarii de garaje în neregulă să achite o chirie majorată de la 3200 de lei pe fiecare metru pătrat în plus, la 35.000 de lei. În vederea stimulării intrării în lega-litate, taxată la acest din urmă nivel era întreaga suprafață a adăpostului pentru mașini. Consilierii s-au pro-nunțat pentru analizarea fiecărui caz în parte, urmând ca persoanele care au făcut demersuri de autorizare încă de anul trecut să fie scutite de plata suprataxei. De asemenea, pentru cei care au achitat deja chiria suplimen-tară, sumă care ajunge și la câteva milioane de lei, se va căuta o moda-litate legală de restituire a banilor. „Mulți oameni au fost de bună credință, însă autorizarea s-a aprobat abia în martie și pentru asta au de plătit chiar și milioane de lei. În a-ceastă situație sunt sute de proprie-tari de garaje, de aceea vom căuta o facilitate fiscală pentru a da banii îna-poi”, a declarat primarul Ion Lungu. Proprietarii aflați în această situație vor înainta cereri la primărie, lunar acestea fiind supuse aprobării plenu-lui Consiliului Local. Conform ofi-cialilor compartimentului de urbanism, din 2000 de garaje inventariate în municipiu reședință de județ, 650 trebuie reautorizate. Un exemplu referitor la calvarul birocratic al intrării în legalitate este cel al dr. Grigore Micu. În situația domniei sale sunt zeci de proprietari de garaje din zona „Cartodrom”, din Bulevardul „George Enescu”. Artis-tul plastic Grigore Micu a purces, la începutul anului trecut, la reautoriza-rea garajului ridicat cu acte în regulă în 1991 dar, e drept, cu ceva suprafață în plus. În acea perioadă, potrivit domniei sale, pe fondul lipsei de au-toritate și vidului legislativ, fiecare construia cam cum îl tăia capul, iar măsurătorile erau făcute „ochiosco-pic”, cu șchiopa sau cu pasul. Ițele birocrației autohtone s-au dovedit destul de încurcate, pentru descâlci-rea acestora fiind necesar un întreg an. Pe 1 martie a crezut că poate ră-sufla ușurat, însă dr. Micu tot nu a reușit semneze noul contract cu Primăria, pe motiv că nu a achitat su-prataxa de circa 2 milioane de lei. Ca și cum nu ar fi de ajuns cele 10 mili-oane cheltuite cu parcurgerea proce-durii de reautorizare. Drumul reauto-rizării s-a arătat a fi neașteptat de lung și stresant. Două luni au durat demersurile la topograf, iar alte 3 luni s-au pierdut cu obținerea avizului ACET, din care să rezulte că garajul nu este ridicat pe conductele de apă sau cele de canalizare. „A fost nevoie de 11 drumuri la ACET și de 5 depla-sări de utilaje grele la fața locului, ca să se demonstreze că o conductă trece cu 14 metri mai la deal”, arată inter-locutorul nostru. Ulterior, au fost in-dispensabili oamenii pentru întoc-mirea expertizei și proiectului. Trea-bă aproape imposibilă, pentru că nu sunt de găsit decât doi specialiști la un întreg județ Suceava, iar al treilea vine, o dată pe săptămână, de la Iași. Motiv pentru dr. Grigore Micu să se întrebe cum este posibil ca într-o țară în care, la un moment dat, se „fabri-cau” atâția ingineri, în detrimentul altor domenii, acum specialiștii să fie căutați ca de leac. În sfârșit, s-a ajuns la Primărie un-de, după alte 3 luni („pentru că și a-colo se parcurg câte 3-4 cicluri”), la sfârșitul lui noiembrie, anul trecut ,s-a obținut certificatul de urbanism, iar la finele lui februarie 2005 și autorizația de construire. Când toate păreau bune și frumoase, a venit con-diționarea eliberării contractului de închiriere de achitarea, cu chitanță, a suprataxei de 2 milioane lei, calcu-lată de la 1 ianuarie anul acesta. Cu toate că, evident, omul nostru, și, de asemenea, prea mulți alții ca el, nu avea nici o vină în tergiversarea procedurii. La un moment dat, păgubiții din zona „Cartodrom-George Enescu s-au gândit să acționeze în instanță insti-tuțiile care le-au lezat în dreptul legi-tim de ale fi rezolvate solicitările în interval util. La timp, se pare, a venit soluția de compromis, de scutire ori de înapoiere, după caz, a suprata-xelor, demers în care păgubiții își pun mari speranțe. Pentru că, nu-i a-șa?, câteva milioane nu-s de ici, co-lea. Măcar dacă autorizația nu ar fi provizorie, valabilă pentru o perioa-dă de 10 ani.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: