Premiul „George Muntean“

Vă bine-vestesc o noutate: Pre-miul George Muntean – ne anunță poeta Adela Popescu, legată puternic de meleagurile și oamenii dintre care s-a ridicat soțul ei –, pentru comple-mentaritatea comunităților Românești, instituit de Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național a județului Dolj (condusă de poetul și publicistul Dan Lupescu) și revista trimestrială „Lamura” (serie nouă, fondată de Dan Lupescu) și acordat în cadrul galei premiilor pe 2004 dnei Daniela Mioara Sörös”.
 

„Bucurându-ne pentru această nouă recunoaștere a impresionantei activități desfășurate ca ambasador cultural al valorilor româ-nești, a calității umane a celui care a fost distinsul cărturar bucovinean Geor-ge Muntean, reproducem din numărul pe ianuarie, februarie, martie 2005 al revistei europeane de cultură și edu-cație națională, editată la Craiova, „La-mura” (director: Ovidiu Ghidirmic), un scurt fragment din relatarea de la Gala Premiilor pe 2004: „DAN LUPESCU: Secțiunea COMUNITĂȚI ROMÂNEȘTI… *GABRIELA RUSU-PĂSĂRIN: Am să vă cer îngăduința, dle Dan Lupescu, să ne amintim – din fonoteca de aur a Radioului «Oltenia» – vocea profesoru-lui care, până de curând, a trăit în Bu-curești, unde a poposit din dulcea Bu-covină, și care a colaborat cu consec-vență la revista Lamura: George Mun-tean, cel care ne-a învățat cum să pri-vim Lamura… * Prof. univ. dr. GEORGE MUN-TEAN: Ne-am bucurat că am regăsit o mulțime de personalități și că ne-am întâlnit cu ele în revista aceasta: de la Geo Bogza la Marin Sorescu, de la Ionel Jianu la Petru Comarnescu sau la Petre Pandrea, Barbu Brezianu, Constantin Noica ș.a., încât a fost o sărbătoare con-tinuă. Și, la această sărbătoare, un factor esențial este chiar prietenul nostru, Dan Lupescu, fiindcă, dacă ar fi să ho-tărâm, noi doi am rostit aproape simul-tan cuvântul complementaritate. DAN LUPESCU: Premiul GEORGE MUNTEAN se acordă Doamnei Daniela Mioara Sörös, vicepreședinta Fundației Naționale pentru Românii de Pretu-tindeni, inima de aur a cursurilor Uni-versității de Vară de la Izvoru Mureșului (județul Harghita), la care, an de an, sute de români răspândiți prin lume vin să-și astâmpere Dorul de patria mumă.”

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: