Arhivă pentru aprilie 2nd, 2005

Un prieten pentru suceveni

2 aprilie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Lansat la începutul lui martie, propunându-și multe, site-ul www.orasulsuceava.ro e pe cale să devină, așa cum își dorește, un prieten al sucevenilor. Multe dintre rubricile sale sunt, deocamdată, necompletate sau în curs de completare (dar dovezi certe ale intențiilor). Altele sunt, însă, deja de folos suceveanului obișnuit să navigheze peCiteşte

E. ON dă lovitura în județul Suceava

2 aprilie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Concernul german E. ON, este interesat să preia integral proiectul „Suceava – Utilități și mediu la standarde europene”, în valoare de 235 milioane de euro, în acest sens, fiind semnat, joi, un acord de principiu între titularul proiectului, Consiliul Județean Suceava, și UK Utilities Services SRL București, contractor al E.ONCiteşte

Lupta pentru o mentalitate nouă continuă

2 aprilie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Prefectul va avea, la fiecare început de săptămână, întâlniri cu toți șefii serviciilor descentralizate sucevene, scopul acestora fiind legat de dorința de a schimba mentalitatea celor invitați la asemenea reuniuni. Domnul Onofrei a declarat, într-o conferință de presă, că dorește în mod real să transforme în bine concepția profesională șiCiteşte

Prefectul se ține de glume

2 aprilie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Prefectul județului, dl Orest Onofrei, nu a uitat ieri că e 1 aprilie și, pentru că „se impunea”, a anunțat în direct la radio AS că a demisionat din funcție, susținând gestul prin dorința de a se preocupa mai mult de activitatea politică, decât de cea administrativă.   Anunțul prefectuluiCiteşte

Gheorghe Acatrinei îl critică pe ministrul Gheorghe Flutur

Gheorghe Acatrinei îl critică pe ministrul Gheorghe Flutur

2 aprilie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Gheorghe Acatrinei, liderul județean al PPRM, recomandă ministrului sucevean al agriculturii, Gheorghe Flutur, să se ocupe de asigurarea condițiilor pentru buna desfășurare a campaniei de primăvară. „De când a venit la agricultură, domnia sa nu a adus nimic nou față de predecesorii săi. Singura noutate este că are un consilierCiteşte

Șeful Policlinicii Bethesda are dubii

2 aprilie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Dr. Ștefan Pușcașu, șeful Policlinicii Bethesda din Suceava, consideră că DSP Suceava „nu a procedat corect” luând decizii diferite față de laboratoarele private și cele din spitale, în urma controlului efectuat recent. „Faptul că s-au folosit două unități de măsură diferite, una pentru sistemul de stat și alta pentru celCiteşte

Școala suceveană, primul loc pe țară, la informatică

2 aprilie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

La Olimpiada Națională de Informatică, echipajul elevilor suceveni a plasat județul nostru pe primul loc pe țară, 7 din cei 10 elevi aducând premii și mențiuni. Premiul I a fost câștigat de elevul Dan Ionuț Fechete, elev în clasa a XII-a, la Liceul de Informatică “Spiru Haret”, iar Andrei LucianCiteşte

Cu pilula în paporniță…

2 aprilie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> Gata, feții moșului, și cu păcălelile! Asta a fost ziua de-ntâi, da’ las că mai vin ele, că luna lu’ Prier are mai multe zili-șoare (și nopți). Toată lumea înșelând pe toată lumea… Armată, pardon, suferință ușoară! > Cele mai palpabile victorii postlo-vilutzionare pe la noi?! Apoi, columbele, porumbeiiCiteşte

Monden

2 aprilie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> Nici un regret. Ellen Barkin (50 ani) a declarat că nu va mai apărea vreodată complet dezbrăcată într-un film. Actrița admite că nu mai arată ca în tinerețe și, pe lângă aceasta, ar avea de furcă cu familia. „În primul rând, co-piii mei nu ar mai vorbi cu mine,Citeşte

Amânare de cel puțin trei luni

2 aprilie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> „Ne-am logodit, dar nu ne-am căsătorit”, a declarat primarul Ion Lungu, după hotărârea de amânare a semnării contractului > ”Eu cred că asocierea va fi benefică, în caz contrar, dacă este păguboasă pentru părți, nu o facem”, a spus Ilie Carabulea, directorul general al Atlassib Sucevenii vor mai aveaCiteşte

Sumarul ediţiei: