Convorbire cu VASILE ANDRU, înțeleptul de la Mușenița

Meseria de înțelept…

Vasile Andru e… Vasile Andru. Îndeobște scrib (prenumără 27 de cărți… proprii, bașca reeditările “la greu”), omul nostru e și pelerin planetar. Din stagiile îmbelșuga-te săvârșite prin India (în câteva ture), pe Athos (așijderea), în Indonezia ori aiurea, a produs cărți pe potrivă. Dar, f. pe scurt, Vasile Andru (omul care s-a cunoscut și cu Dalai Lama) e un… înțelept! Un specimen pe cale de dis-pariție în evul contemporan… Să ascultăm, mai la vale, pe acest om de vreo 60 de ani, de vreo 53 de kile (greutate con-stantă vreme de 4 decenii), domn al unei domnițe ce face Psihiatrie în Paris și părinte al unei fete de-un pol de anișori, Tamara, care studiază Literele, tot pe-acolo…
 

Gena prețuirii vieții – Cu ce treabă pe la noi?! – Cu treburi de suflet, de carte și de parte. Suflet – pen-tru că am trecut și pe la Rădă-uți, am trecut și prin preajmă de Siret (prin preajmă de va-tră); carte – pentru că am în geantă și cartea ta recent apărută, și cărțile mele recent apărute („Viață și veac”, „E-xorcismele”), și „Viața româ-nească”, recent apărută și care e ca o carte; iar parte – s-a pe-trecut și acea formalitate a succesiunii sau a preluării moștenirii terestre, pe care nici n-o simt ca fiind palpa-bilă, realistă…, moștenirea pământeană, ceea ce este cu totul și cu totul mică față de moștenirea adevărată pe care o avem de la părinți și care es-te viața și gena prețuirii vieții. Este un complex genetic chiar așa semnificat: gena prețuirii vieții. Noi nu ne sfârșim… – Cum e omul fără părinți? Care – ai tăi părinți – s-au pe-trecut la Domnul după 90 de ani, fiștecare… – Nu știu dacă există oa-meni fără părinți. Îi are chiar înainte de venirea pe lume, îi are chiar din embrion și îi are întotdeauna. Nu se poate răs-punde la această întrebare… Înțeleg acum c-ai vrut să spui omul care, la un moment, se trezește pe lume că părinții săi se mută la Domnul. Întrebarea eu aș reformula-o: Cum se simte omul când își vede pă-rinții mutându-se la Domnul? Când lucrul acesta se întâm-plă târziu (și acest târziu a pri-mit și numele de natural, de “în ordinea firescului”), când lucrul acesta nu se-ntâmplă dintr-un accident, dintr-o frac-tură biografică, când lucrul acesta se-ntâmplă după o via-ță lungă, această mutare la Domnul a părinților este, aș zice, ultima învățătură despre continuitatea viului într-un timp foarte lung. Ultima învățătură despre faptul că noi nu ne sfârșim: o afli acolo! Ultima învățătură despre faptul că există o continui-tate și de conștiință, nu numai între tine și descendenții (sau ascendenții) direcți, ci între tine și omenire. Și nu numai atât! Există o continuitate (de gând, de conștiință) între generații. Această ultimă învățătură – pe viu – o poți avea în acest context. Deși există și ispita ca în acest context să te încerce și gândul că viața este o iluzie, un mare scenariu al iluziilor. Ai de ales între această perspectivă ispititoare (că viața este o iluzie), când vezi niște oameni atât de vii care ți-au dat și ție viață. Și ei au fost atât de vii: 94 de ani! Și când vezi că, totuși, ei s-au dus, prima miș-care a minții este… totul este o iluzie, dar a doua mișcare a minții, și cea adevărată, e să îți spui: totuși, viața nu este o iluzie. Este o continuitate pe care numai așa o constatăm. O continuitate… – Merită?! – Da. Cu prisosință. Viața merită. Această întrebare este fie un răsfăț, fie un prilej de îndemn pentru alții. Merită cu priso-sință, chiar dacă este o taină și de unde ve-nim și spre ce mergem și de ce a fost creat o-mul. Pentru că noi nu știm, deocamdată nu știm. Deocamdată știm că omul a fost creat ca să se mân-tuiască, dar nu știm de ce-a fost creat să se mântuiască! Nu știm acest lucru. Chiar în aceste condiții merită, că nu știm încă rostul. Este adevărat, știm că pe secțiunea aceasta palpabilă și vârtoasă, încarnată, rostul este bucuria și comuniu-nea… – Văz pe chipul tău surâsul buddhic! – (râs-râs) Cred că vine de la părinți, cred că este genetic. Mama, în pragul trecerii, încă găsea duh să ne spună o vorbă… Suferința este reală… – Văz, mai peste toate mediile, chipuri în suferință. Lipsă de bani, lipsă de nădejde și sens, lipsă de umor. Și pământul – pământul alcătuit el doar din țărână – disputat aprig prin tribunale, de către fârtați. Unde-i de căutat? – Suferința este reală, pentru că, statistic, ea este majoritară. Și de-aceea există o accepțiune că normalitatea o dă statistica. Așa zicând, am spune că suntem într-o normalitate, iar această normalitate este suferința și nenormalul, un paradox din care unii ies, alții se prăpădesc, iar alții pungășesc. Nu spunem care-i soluția. Cei care, într-adevăr, vor o soluție o caută, n-o ascultă la radio sau n-o citesc în gazetă: o caută. Fie la niște oameni care au găsit-o, fie în ei înșiși, cu o îndrumare și cu o vestire, dar nu o citesc în ziar. În ziar pot să citească doar c-această salvare există. Și la biserică pot s-audă c-această salvare există, dar mai mult nu. Mai mult, pentru salvarea personală, fiecare trebuie s-o caute… – Un înțelept este mai prețios decât o mulțime de inși fără credință și atașați de lume, zice Yoga tibetană. Ce să priceapă căutătorul? – Să priceapă în aceasta îndemnul de a descoperi fiecare că poate fi un înțelept. Că un înțelept e mai prețios decât o mulțime, fiecare din mulțime poate să priceapă că-ntr-însul se găsește un înțelept și că fiecare poate deveni mai prețios decât toți împreună… Un cuvânt de spor pentru junime… – Cum șade treaba cu tineretul? – Se spune că tinerețea lăuntrică, la cei bine orientați și cei care sunt pe calea sporirilor, este în funcție de numărul anilor. Adică, pe măsură ce trec mai mulți ani, oamenii nu îmbătrânesc, ci întineresc! Dacă sunt vrednici. Tinerețea fizică ar fi o arvună pentru tinerețea duhului, tinerețea în duh. Tinerețea fizică ar fi o arvună pentru adevărata tinerețe care începe după ce-ai citit Biblia și după ce ai avut primul fior mistic, religios profund. – Poporul ăsta e sortit eșecului, cum zice Cioran? Poporul ăsta e numa’ „tu-i neamu’ nevoii”, cum spune Eminescu…? – Poporul acesta fie că are niște resurse foarte bune, fie că es-te protejat în mod special de Sus – dau două ipostaze: prima, realistă; a doua, idealistă –, dar are o longevitate și o înaintare garantată. De altfel, nu este numai o anticipare, este și o citire a trecutului că s-a petrecut așa în timpuri foarte rele, când n-aveam nici o șansă de viețuire și-am viețuit bine-mersi, salvându-ne și ca obște, și ca nație, și ca limbă, și ca etnie. Este și-o reca-pitulare care poate deveni și-o extrapolare, că așa se va petrece și de-acuma, după ce noi vom fi incluși în această UE (Statele Unite ale Europei), care au tendința, sigur, să reducă identitățile etnice. Eu cred că noi, fie și din comoditate, ne vom păstra i-dentitatea etnică mai bine decât dinamicii occidentali; como-ditatea asta trebuie să fie și trăsătură de protecție, și-o inhibiție, un dar; noi îi zicem comoditate, lene de a evolua sau lene de a fi acuma în ritmuri americane; dar, poate, sub acest termen voit vesel și bătrân, se ascunde o taină a etniei de a păstra și de a-și menține frumusețea și tăria. Dumnezeu are umor… – De ce omul tre’ să râză? Cum văz c-o faci însuți… – Umorul este o calitate mare. Se spune că și Dumnezeu are umor; dincolo de faptul că niște paradoxuri din Biblie și din trăirea vizionarilor arată că Dumnezeu are umor. Sau, așa în-țelegem noi unele lu-crări ale lui Dumne-zeu în istorie. Că se spune și aceasta: dacă Dumnezeu n-ar fi avut umor, nu ne-ar fi creat nici pe noi! Bărbații sunt somnoroși… – Da’, femeile de ce trebuie să fie fru-moase ?! – Femeile sunt fru-moase, pentru că cu-plul primordial a fost creat frumos! Și-aici voi corecta întrebarea ta și voi spune: cuplul primordial a fost creat frumos. Și-ntr-o para-bolă a Creațiunii se spune că-n timp ce Adam dormea, căci băr-bații sunt mai somnoroși decât femeile, de la Creațiune și pâ-nă astăzi!, femeia este hărnicuță; femeia face esențialul, nu numai că dă viață, dar o și-ntreține. Bărbații sunt somnoroși, participă și ei, au și ei un rost, da’ oricum… sunt mai somnoroși. În timp ce dormea Adam, Eva și cu Dumnezeu stăteau de vor-bă. Și Eva spune (arătând spre Adam): ”Doamne, de ce l-ai făcut așa de frumos!” (Eva era topită după Adam, deducem noi din poveștile patristice, râs…); și Dumnezeu spune: ”Ca să-l poți suporta!” Foarte greu de suportat un bărbat! Și Eva mai contemplă și spune: ”Daa’, de ce l-ai făcut așa de proporționat, așa de echilibrat, așa de bine clădit?!” Și Dumnezeu îi spune: ”Ca să-l poți suporta!” Și Eva se tot pierdea în contemplație. Și, cică, Eva, contemplând, așaa, îi spune: ”Dumnezeule, da’ de ce l-ai făcut așa imatur și prostuț?” Și Dumnezeu îi spune: ”Ca să te suporte și el pe tine!” Din anecdotica aceasta a Creațiunii (râde omul nostru) rețin faptul că amândoi erau frumoși în cu-plul primordial, nu numai femeia. Nu frumusețea este specificul femeii, ci gingășia, o catifelare a stridențelor pe care le provoacă bărbatul. Bărbatul are smucituri și stridențe, femeia are darul să le netezească, netezimea este specificul ei (deosebirea față de bărbat), nu frumusețea; frumusețea este comună, adică ambii au frumusețe. Tu spui că femeia este frumoasă pentru că o vezi cu ochii dorinței tale, dar o femeie care îți va spune acest lucru sau se va referi la acest fapt va spune că bărbatul este frumos, pentru că ea îl va vedea, tot așa, cu energiile dorinței și ale ro-lului ei (rolul femeii fiind, sigur, să scoată un bărbat din pust-nicia și din singurătatea lui și să-l aducă în monahismul casei). Însoțitor de drum, prelungire a privirii… – De scris, mai scriem… – Scriem! Scriem și la masă, scriem și pe genunchi. Merită scris. Este un însoțitor de drum. Este o prefigurare a ochiului scrisul, prelungirea privirii. De altfel, ochiul însuși este o prelungire a creierului, este creier neînvelit de os, iar scrisul este o prelungire a ochiului. Așa că nu se poate, fiind înzestrat cu văz, să nu scrii… – Iar eu nu te mai întreb nimica… Că văz că le știi pe toate!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: