Arhivă pentru aprilie 1st, 2005

Suceveni la Campionatul European de profil

1 aprilie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Municipiul Bacău a găzduit, zilele trecute, Campionatul Național de Qwan Ki Do pentru seniori, competiție la care municipiul Suceava a fost reprezentat de sportivii cluburilor He Pai (condus de Ovidiu Zegrea, centură neagră, 1 Dang) și Kim Bao (al cărui președinte este Mihai Constantinescu, centură neagră, 1 Dang).   ÎnCiteşte

Pupat ’oți peața…

Pupat ’oți peața…

1 aprilie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> Unu aprilie! Nimic mai frumos. Râde iarăși primăvara! Vivat! Că n-ai să duci lipsă nici astăzi de cei care te vor tooot păcăli, după principiul toată lumea înșală pe toată lumea… > Într-o ședință reavănă a Ce Je Suceava, printr-o pravilă îndelung așteptată, “casa de pensii” (cocoțată taman laCiteşte

Monden

1 aprilie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> George Clooney a semnat un contract pentru a face reclamă unei mărci de bere. El va promova, potrivit celor de la US Weekley, berea Budweiser. Actorul a mai apărut în diverse reclame în afara Statelor Unite, dar este pentru prima dată când reclama sa va putea fi văzută șiCiteşte

Investiții de 50 milioane euro pentru adoptarea sistemului european de gestionare a deșeurilor

1 aprilie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> La această dată, în județul Suceava nu funcționează nici un depozit autorizat, iar, conform legislației de mediu, cele existente trebuie închise Consiliul Local al municipiului Suceava va participa, alături de Consiliul Județean și alte consilii locale din județ, la realizarea par-teneriatului public – privat în domeniul colectării, transportului, revalorificăriiCiteşte

Blocarea roților mașinilor staționate neregulamentar, mai târziu

1 aprilie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> Aleșii locali suceveni au solicitat găsirea unor alternative la lipsa locurilor de parcare, invocând și faptul că, neexistând posibilitatea ridicării și depozitării mașinilor, acestea vor crea aceleași probleme Aleșii locali ai Sucevei au amânat, în ședința ordinară de ieri, aprobarea Regulamentului de desfășurare a activității de blocare a auto-vehiculelorCiteşte

Sumarul ediţiei: