Motorina subvenționată de stat nu prezintă interes pentru țărani

Producătorii agricoli nu par a fi prea interesați de cei 5000 de lei subvenție la motorina utilizată în agricultură. Până acum, la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală au fost înregistrate 54 de cereri de adeverințe pentru eliberarea motorinei subvenționate de stat. Directorul executiv adjunct Fănică Cotos, purtătorul de cuvânt al instituției, spune că solicitanții sunt mari proprietari de terenuri, în total aceștia având 8056 ha.
 

„Cum era și de așteptat, micii deținători de terenuri nu solicită subvenția, fie pentru că lucrează suprafețele manual, fie din cauză că această sumă este nesemnificativă”, arată domnia sa. Pentru a beneficia de sprijinul respectiv, cu cererea vizată de primar, cel ce dorește să beneficieze de moto-rină se va prezenta la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, care va elibera o adeverință. Cu aceasta, se va merge la orice stație de combustibili, toate benzinăriile fiind obligate să onoreze solicitările proprietarilor de teren. Motorina se va da în 3 tranșe, apreciindu-se că, pe întreg anul, producătorii agricoli vor primi 84 de litri de combustibil subvenționat pentru fiecare hectar de teren lucrat. Bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale suportă 5000 de lei din prețul unui litru de motorină, diferența urmând a fi asigurată de producători.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI