Parlamentarii noștri în lux se poartă…

Am aflat și eu despre hotărârile luate de Parlament, imediat după înscăunare, între care prima a fost aranjarea propriilor lefuri. Așa că salariul unui ministru ajunge la 52.375.000 lei, al premierului – la 60.410.000 lei, al președintelui României – la 65.469.000 lei, iar al unui parlamentar – la 47.912.000 lei. E bine așa. Dar săracilor parlamentari, pe lângă mica lefușoară, li se mai plătesc de la buget, diferențiat, pe funcții, abonamentele pentru telefoanele mobile. Apoi, tot ca o mică atenție, li se plătește cazarea la hotel, dar nu orice hotel!, între 1.050.000 lei și 2.725.000 lei pe zi. Iar celor din provincie care au optat să locuiască la gazdă li se acordă 23.000.000 lei pe lună!
 

Cu toate aceste avantaje, aleșii noștri, unii dintre ei, sunt absenți de la ședințe. Așa se face că, atunci când se ajunge să fie supusă la vot o lege, votarea se amână din lipsă de cvorum, fără să se ia măsuri de penalizare a celor absenți nemotivat. Degeaba, pe această temă, se bate apa în piuă de 15 ani, că tot nu se face nimic. Dar bine că leafa merge! Cred că nu greșesc dacă afirm că un parlamentar totalizează venituri de 100 milioane lei/lună. Nu trebuie neglijat nici faptul că unii parlamentari își continuă somnul în plină ședință. Cei de la Camera Deputaților vor circa 30 mașini de teren noi, în valoare de aproximativ 10 miliarde lei. Nici Senatul nu se lasă mai prejos, făcând adrese pentru achiziționarea a 100 autoturisme de diferite mărci, cu prețuri cuprinse între 5.700 și 8.300 euro. Cele vechi au mucegai și nu poți să stai în ele din cauza mirosului! Domnii parlamentari au aruncat din banul public în piscina de la Casa popo-rului nu mai puțin de 13,7 miliarde lei, dar acuma nimeni nu-și mai asumă răspunderea pentru această ispravă, aruncând-se pisica de la Camera Deputaților la Senat. Bravo, domnilor parlamentari! Nu s-a lăsat mai prejos nici ex-ministrul transporturilor, M. Mitrea, investind în Complexul “Astoria”, o mare canti-nă de sub sediul ministerului, pentru mobilier din Italia (cel din țară nu-i bun!) și veselă, câteva sute de miliarde, iar acum fostul ministru afirmă că nu a știut nimic despre acest șantier. Pentru toate acestea s-au găsit sutele de mili-arde, dar pentru spitale, medicamente compensate, învățământ etc. nu sunt bani de la buget. Revenind la avantajele de care se bucură demnitarii noștri, trebuie să amintim că o mulțime dintre ei beneficiază și de locuințe de serviciu. În țările occidentale avansate nu se întâmplă așa ceva. În Germania, singurii demnitari care beneficiază de apartament de protocol sunt președintele republicii, cancelarul și președintele Bundestagului. În Marea Britanie, numai șapte membri ai guvernului beneficiază de locuință de serviciu. În Italia, miniștrii nu primesc nici apartamente, nici astfel de indemnizații. Doar președintele re-publicii, premierul și președinții Senatului și Camerei Deputaților beneficiază de câte o locuință de serviciu. În Spania, toți miniștrii își plătesc cazarea din buzunar; numai minis-trul apărării beneficiază de o locuință de ser-viciu, pe care o poate folosi în cazul unei crize. Întrebarea care se pune este ce fac domnii de la FMI, care vin atât de des în România pentru a da indicații prețioase și care se opun majorării salariilor bugetarilor și alocării fon-durilor necesare pentru o serie de programe sociale? De ce nu văd și aceste exagerări fi-nanciare pe care le fac, pentru ei înșiși, parlamentarii și ceilalți demnitari români?

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI