Tânărul și-a înjunghiat un consătean și a dispărut de la domiciliu

Ionuț Doru I. este acuzat de tentativă la omor calificat

Medicii legiști suceveni au ajuns ieri la concluzia că loviturile de cuțit primite de Ilie L., de 23 de ani, din Berchișești – Drăgoiești, i-au pus viața în pericol. Din acest motiv, cauza a fost preluată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, ce vor continua cercetările sub aspectul săvârșirii tentativei la omor calificat.
 

De această infracțiune va fi acuzat agreso-rul, Ionuț Doru I., de 26 de ani, din aceeași localitate, care și-a înjunghiat consăteanul într-un bar din Berchișești în data de 28 martie. Ilie L. a fost operat urgent la Spitalul Județean Su-ceava, unde a ajuns cu o rană de cuțit în zona inimii, în urma căreia i s-a perforat un plămân, și alta pe antebrațul stâng. Agresorul este căutat de poliție, după fapta de luni el dispărând de la domiciliu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI