Prefectul și veterinarul Orest Onofrei spune:

„Un om este mai important decât un câine”

Prefectul de Suceava, dl Orest Onofrei, a apreciat, ieri, că municipalitatea suceveană trebuie să soluționeze problema câinilor vagabonzi, mai ales în condițiile în care în zona Sucevei există focare de rabie. Dl Onofrei, medic veterinar de profesie, a spus, într-o conferință de presă, că înțelege preocupările asociațiilor pentru protecția animalelor, dar că este „anormal” ca acești câini să circule liber pe străzile din Suceava. Prefectul a apreciat că asociațiile de protecție a animalelor ar trebui ca, în afară de proteste, să prezinte soluții alternative viabile.
 

Orest Onofrei

„Sunt șefi ai unor asociații de protecție a animalelor care, în afară de proteste, nu fac altceva, cum ar fi să rezolve problema câinilor… Sau ceea ce fac este foarte puțin, cum ar fi deschiderea unui adăpost, care nu poate prelua decât foarte puțin câini. Aceasta nu e o rezolvare a problemei. Ei ar trebui să vină și cu soluții și, atât timp cât nu fac acest lucru și vin numai cu observații, nu au dreptate”, a spus dl Onofrei. El a precizat că, la rândul său este iubitor de animale, le tratează, dar a subliniat că „trebuie să fim conștienți că un om este mai important decât un câine”. Dl Orest Onofrei s-a arătat, de asemenea, împotriva sterilizării câinilor și eliberării lor pe străzile municipiului Suceava. El a mai apreciat că primarul Sucevei, dl Ion Lungu, ar trebui să ia o măsură fermă privind eliminarea câinilor fără stăpâni de pe străzi. „Câinii trebuie adunați obligatoriu de pe stradă, pentru că nu au ce căuta aici. Câinele, vaccinat sau sterilizat, nu are ce căuta liber pe stradă. Nu au ce căuta nici măcar în scara blocului, chiar dacă acei proprietari îi agreează. Atât timp cât există haite de câini care circulă prin Suceava, ele reprezintă o problemă și din punct de ve-dere estetic, dar și un pericol public. Nicăieri în lume nu se întâmplă așa ceva”, a conchis dl Orest Onofrei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: