Încă un oraș vrea să redevină comună

> La Prefectură a fost depusă o listă cu semnături ale locuitorilor din Frasin, care solicită reîntoarcerea la vechiul statut Orașul Frasin intenționează să renunțe la statutul de urbe. Anunțul a fost făcut de prefectul Orest Onofrei, care precizează că, în acest sens, la instituția pe care o conduce a fost depusă o sesizare însoțită de semnături ale mai multor locuitori. Pe de altă parte, reprezentantul Guvernului în teritoriu a declarat că are informații potrivit cărora primarul de la Frasin ar avea intenția să demisioneze din funcție, pe motiv că ”nu poate face față cerințelor impuse de statutul de oraș”.
 

Până acum, nemulțumiri pe această linie s-au înregistrat în orașele Cajvana, Liteni și Milișăuți. În altă ordine de idei, prefectul susține că satul Poieni-Solca are șanse reduse de a se transforma în comună. În acest scop, documentația a obținut toate avizele de competență județeană, însă s-ar putea împotmoli la adoptarea hotărârii de guvern. „Am înțeles că Parlamentul încearcă să nu mai aprobe asemenea desprinderi”, a spus dl Onofrei. De amintit este faptul că vicepreședintele Consiliului Județean Stela Acatrinei s-a pronunțat împotriva separării de Solca, noua unitate teritorial-administrativă fiind în imposibilitate de a realiza veniturile necesare funcționării. În schimb, Prefectura va trebui să numească, până la organizarea de alegeri, structuri provizorii de conducere în noua comună Berchișești, a cărei hotărâre de înființare urmează a fi publicată în Monitorul Oficial.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: