Box, cadeți și juniori

Doi suceveni în finalele Campionatului Național

Cadetul Ovidiu Ateodoresei și juniorul Răzvan Bolea vor reprezenta Suceava la finalele Campionatului Național de Box ce vor avea loc în perioada următoare. Cei doi sportivi ai clubului CSM Florconstruct s-au întors victorioși de la Iași, unde, zilele acestea, a avut loc etapa de zonă a competiției.
 

„Acești doi boxeri mi-au adus o mare bucurie. Desigur, o comportare bună au avut și Bogdan Iavorenciuc, Vlad Vlădescu, Ionuț Foca, dar și Niculiță Miron. Ei n-au avut, ca să spun așa, baftă. Dar au timp să dovedească ceea ce știu. Trebuie ținut cont, de asemenea, că majoritatea celor cu care m-am prezentat la concurs s-au apucat de box în urmă cu abia trei luni”, a spus omul de colț Doru Iftime. În curând, pugiliștii antrenați de el vor participa, la București, la Centura de Aur, competiție care va reuni în careul magic sportivi din toată Europa.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: