Dacă nu vor limita vizitele la bolnavi

Directorii de spitale riscă amenzi de la DSP

Directorul DSP Suceava, dr. Cristian Irimie, îi avertizează pe directorii de spitale că vor fi amendați dacă nu vor lua măsuri de limitare a vizitelor în unitățile pe care le conduc, așa cum li s-a cerut săptămâna trecută, printr-o adresă. Aceasta au fost trimisă ca urmare a creșterii incidenței infecțiilor acute respiratorii în județ.
 

dr. Cristian Irimie

„Am constatat că măsura privind limitarea circulației vizitatorilor în spitale nu este respectată și de aceea avertizez conducerile spitalelor că DSP Suceava îi va sancționa cu amenzi pe responsabilii din spitale dacă aceștia nu vor adopta poziții ferme de aplica-re a acestei măsuri”, a declarat Cristian Irimie. În ultima perioadă, secțiile de boli infecțioase din județ se confruntă cu o afluență de bolnavi cu infecții respiratorii, fără însă a fi supraaglomerate. Dar, până acum, nu sunt semnale că există disfuncții în aprovizionarea cu medicamente și materiale sanitare specifice acestor cazuri, a mai spus directorul DSP. Reamintim că, în ultima perioadă, incidența infecțiilor acute respiratorii raportate din județ către DSP a depășit limitele așteptate pentru această perioadă, în special la grupa de vârsta 0-14 ani.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: