Această viață „mondenă“…

O dată cu venirea primăverii, Piața Mare din Rădăuți își reconturează identitatea, rămânând unul dintre locurile cele mai pitorești, suplinind astfel marile bulevarde din orașe cu renume. La Iași, te poți plimba, spre exemplu, prin Parcul Copou, la București, zona Arcului de Triumf exercită asupra locuitorilor un miracol de neclintit. Până și în Suceava poți face exerciții peripatetice prin Areni ori prin fața Prefecturii.Totul este să ai înclinație pentru plimbare. La Rădăuți, străbați strada Bogdan Vodă în doi pași, așa că mulți dintre rădăuțeni își petrec sfârșitul de săptămână zăbovind printre tarabele din piață.
 

Mălina Anițoaei

Aceasta este viața „mondenă“ a rădăuțenilor care nu au casă de vacanță pe undeva pe la Sucevița. În afara televizorului, omul cu venituri modeste n-are altă distracție decât inventarierea prețurilor, neguțând uneori și pentru o ceapă degerată. Negustorii, dispuși oricând să-ți dea un sfat, își supraveghează marfa cu talent de detectiv și fler de anchetator de hoț de cai. Un comerciant hâtru a afișat următorul îndemn: „Nu șterpeliți usturoi“ – îndemn stimulat poate și de tocmelile unor politicieni, care nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase… Locul,  care a fost odinioară rustic, pare a fi mai mult gazda fructelor exotice. Unde sunt piețele de altădată, cu țărani rumeni, cu râsete și voie bună, cu domni eleganți purtând câte un ceas cu capac și băieți negricioși vânzând ziare… Timpurile ne-au obligat să înlocuim o poezie cu o parodie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: